Antena 3 CNN Actualitate Religie Ritualul aprinderii celor 33 de lumânări. Preot: ”Se tămăduiesc de diferite boli trupești și sufletești și li se împlinesc rugăciunile”

Ritualul aprinderii celor 33 de lumânări. Preot: ”Se tămăduiesc de diferite boli trupești și sufletești și li se împlinesc rugăciunile”

Preotul paroh Emil Nedelea Cărămizaru de la biserica brâncovenească Sfântul Gheorghe-Nou din București, a scris, într-o postare pe Facebook despre ritualul aprinderii celor 33 de lumânări.

Ritualul aprinderii celor 33 de lumânări. Preot: ”Se tămăduiesc de diferite boli trupești și sufletești și li se împlinesc rugăciunile”
Sursa foto: foto: Pixabay.com
20 Ian 2020   •   17:43

Redăm, mai jos, postarea integrală:

"Ritualul aprinderii celor 33 de lumânări de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou este foarte veche. Trebuie să menționăm faptul că acest sfânt lăcaș a fost închinat în anul zidirii lui, 1707, de către ctitorul său, Sfântul Voievod și Martir Constantin Brâncoveanu, Sfântului Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos de la Ierusalim. De atunci, a existat această practică pioasă, a aprinderii întru rugăciune, a unui mănunchi de 33 de lumânări. După cum se știe, la Sfântul Mormânt, exista, încă din vechime, și există și astăzi, tradiția pioasă a aprinderii unui buchet cu 33 de lumânări.

Desigur, numărul celor 33 de lumânări are legătură cu cei 33 de ani petrecuți pe pământ de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În acest context, ritualul aprinderii de către credincioși a acestor lumânări, la biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, din inima Bucureștilor (timp de șapte vineri la rând) are rădăcini atât de vechi…

În timp ce lumânările sunt aprinse, credincioșii rostesc, de 33 de ori, o rugăciune consacrată acestui ritual (care provine din canonul rânduit în cărțile de rugăciune), și de asemenea, citesc în fiecare din cele șapte vineri, câte un acatist dedicat zilei respective.
Sfântul locaș este deschis pentru acest ritual, vinerea, între orele 7:00-20:00.

În ultima din șiragul celor șapte vineri, credincioșii care săvârșesc acest ritual, rostesc și o rugăciune de mulțumire, și împart pentru cei sărmani șapte pachețele care conțin alimente de post.

Astfel, mulți participanți la acest pios demers duhovnicesc, aduc mărturii privitoare la împlinirea rugăciunilor în urma săvârșirii acestui străvechi ritual.

Cu lacrimi de bucurie mărturisesc cât ajutor au primit de la Dumnezeu și de la sfinții ocrotitori ai acestei biserici emblematice a României. Se tămăduiesc de diferite boli trupești și sufletești, iar prin credința lor statornică, cu voia lui Dumnezeu, li se împlinesc rugăciunile.

Suportul cel mai important în susținerea acestui ritual duhovnicesc este desigur CREDINȚA fiecăruia."

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close