Antena 3 CNN Actualitate Religie Rugăciune vindecătoare a Brâului Maicii Domnului. Tămăduieşte orice suferinţă

Rugăciune vindecătoare a Brâului Maicii Domnului. Tămăduieşte orice suferinţă

Puțini credincioși știu puterea rugăciunii vindecătoare a Brâului Maicii Domnului, despre care se spune că tămăduieşte orice suferinţă.

Rugăciune vindecătoare a Brâului Maicii Domnului. Tămăduieşte orice suferinţă
Sursa foto: Freepik.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    31 Aug 2023   •   08:00

Apostolul Toma nefiind prezent la înmormântarea Maicii Domnului, a primit Sfântul Brâu ca dovadă a învierii şi înălţării ei cu trupul la cer.

Brâul Maicii Domnului a fost ţesut de Maica Domnului din păr de cămilă. Până în secolul al IV-lea, acesta s-a păstrat la Ierusalim.

De asemenea, racla de argint în care se păstrează Brâul la mănăstirea Vatoped a fost confecţionată în secolul al XVIII-lea în Ţara Românească.

Brâul Maicii Domnului a vindecat nenumăraţi bolnavi. Acesta a ajutat să nască femei care nu puteau avea copii. Tămăduirea acestora s-a produs prin purtarea în jurul brâului a unei panglici. Ea a fost atinsă de racla în care se păstrează Brâul Maicii Domnului.

Rugăciunea vindecătoare a Brâului Maicii Domnului. Tămăduieşte orice suferinţă

'Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine.Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău, că ai născut pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre. Prea Sfântă Marie, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Sub îndurările tale scăpăm şi noi.

Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea şi de primejdii ne scapă, una Curată şi Binecuvântată. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, apără, mântuieşte şi păzeşte pe robul tău (numele) de tot răul şi necazul, de toate bolile şi durerile, de toate farmecele, vrăjitoriile şi blestemele, ca întreg şi sănătos sa fie robul tău.

Citeşte şi: Calendar ortodox 31 august 2023. Sărbătoare importantă închinată Maicii Domnului

Ca şi cu o comoară luminată, Preacurată de Dumnezeu Născătoare cu prea cinstitul tău brâu, robul tău, (numele) se încununează şi se luminează, bucurându-se şi în taină se veseleşte, Stăpână, strigând către tine:

Bucură-te, coroană cinstită şi cununa dumnezeieştilor măriri.
Bucură-te, ceea ce eşti mărirea împlinirii, a veşnicei măriri şi veselii.
Bucură-te, prin care răsare bucuria.
Bucură-te, prin care piere blestemul.
Bucură-te, pântecele întrupării dumnezeieşti.
Bucură-te, îndraznirea celor muritori către Dumnezeu,
Bucură-te, muncirea vrăjmaşmilor celor nevăzuţi.
Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de duhuri rele.
Bucură-te, ceea ce ne curaţi de păcate şi de lucruri spurcate.
Bucură-te, căderea dracilor.
Bucură-te, uşa mântuirii.
Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc.
Bucură-te, cămaşa nunţii cele fără de sămânţa.
Bucură-te, lauda cea de cinste a preoţilor celor cuvioşi.
Bucură-te, prin care cad vrăjmaşii.
Bucură-te, mântuirea sufletului meu.
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară.

Dat-ai robului tău (numele), Preamărită, tare îngrădire, pe acesta scapându-l de toate primejdiile, cu dumnezeieştile lucrări şi nebiruit de vrăjmaşi păzindu-l şi care striga către tine cu credinţă. Tăria, puterea şi cuvioasa mea bucurie este Fiul tău şi Domnul, ca un bun şi milostiv. Ca şi cu o cinstită coroană, cu brâul tău, robul tău (numele) cu bună credinţă luminat, fiind încununat cu dumnezeiasca ta mărire, să-l mântuieşti ca un milostiv. Amin!"

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close