SFÂNTA ANASTASIA Anastasia, cea preafrumoasă între femei, s-a născut în vestita cetate a Romei. Ea pe toţi covârşea cu neamul său cel bun, cu frumuseţea cea trupească şi cu cea sufletească, cu obiceiuri bune şi cu blândeţe. Era fata lui Pretextat, unul din boierii mari de credinţă elin, iar maica ei credea întru Hristos, având numele Fausta. Din copilărie, Anastasia a fost încredinţată de maica sa, spre învăţătura cărţii, unui bărbat preaslăvit întru înţelepciune şi cu viaţa cinstită, cu numele Hrisogon - un creştin credincios şi iscusit desăvârşit întru cele dumnezeieşti, iar după aceea şi mucenic.
SFÂNTA ANASTASIA De la acest bărbat a învăţat Anastasia nu numai înţelegerea cărţii, ci şi a cunoaşte pe Acela Care este Alfa şi Omega, începutul a toată zidirea cea văzută şi nevăzută şi sfârşitul tuturor dorinţelor inimilor celor binecredincioşi. A învăţat să cunoască şi să iubească pe Dumnezeul cel adevărat, pe Ziditorul tuturor şi Stăpânitorul. Se sârguia în citirea cărţilor creştineşti ziua şi noaptea, învăţând legile Domnului şi întărindu-şi inima în dragostea lui Dumnezeu. Săvârşind ea învăţătura la Hrisogon, s-a făcut slăvită înaintea tuturor ca o preaînţeleaptă şi frumoasă. După aceasta, fericită ei mamă, Fausta, trecând din această viaţă, a fost dată de tatăl său, cu multă silă, după un bărbat cu numele Pomplie, asemenea fiind de bun neam, dar cu credinţa elin. Şi a fost dusă în casa mirelui, adică credincioasa la cel necredincios, mieluşeaua lui Hristos la lup răpitor.
Însă păzind-o Dumnezeu, către Care ziua şi noaptea suspina cu inima şi se tânguia, nu şi-a pierdut fecioria sa, nici nu a întinat trupul ei curat cu bărbatul cel necurat, pentru că Anastasia se prefăcea neîncetat că are boala cea femeiască. Iar uneori, fiind silită de soţul său, ieşea din mâinile lui, ajutându-i nevăzut îngerul, păzitorul ei. Şi, astfel, era cu fecioria nevătămată. Adeseori îşi schimbă hainele sale cele luminate şi podoabele cele de mult preţ şi, îmbrăcându-se pe ascuns în haine sărace, ieşea din casa sa, neştiind nimeni, decât numai o slujnică a ei, care de aproape îi urmă şi cercetă toate temniţele, dând mult aur la străji şi cercetând pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Le slujea pe cât putea în toate, cu bună cucernicie şi cu cinste, spălându-le mâinile şi picioarele şi părul cel plin de praf curăţindu-l, ştergând sângele lor şi rănile lor legându-le cu petece curate. Apoi, dând fiecăruia hrană şi băutură, se întorcea la casa sa.
SFÂNTA ANASTASIA Astfel, adeseori ieşind şi întorcându-se, nu s-a tăinuit de bărbatul ei, căci el a cunoscut că cerceta temniţele. De aceea şi mai mult s-a mâniat asupra ei, pentru că nu voia să ştie de unirea nunţii şi mult o necăjea pe dânsa. Aflând el de la slujnica care îi urmă ei - acea ticăloasă i-a spus lui toate - pentru aceea, bătând rău pe Anastasia, a închis-o într-o casă şi a pus strajă, ca piciorul ei să nu mai calce afară. Sfântă se mâhnea cu duhul pentru robii lui Hristos, căci nu mai putea să-i cerceteze, nici să le slujească, nici să le deie cele de trebuinţă. Dar mai mult o durea inima pentru dascălul ei, Sfântul Hrisogon, fiindcă nu-l vedea, pentru că acel sfânt doi ani avea de când era în temniţă, răbdând fel de fel de munci. Adeseori ea mergea la dânsul când era slobodă, iar acum nu-i mai era cu putinţă, fiind închisă şi străjuită.
SFÂNTA ANASTASIA În acea vreme a început bărbatul ei a o necăji mult, mai ales după ce a murit tatăl ei, ca să-i ia toată averea părintească, ce rămăsese Anastasiei ca moştenire, ca unei fiice pentru că Pretextat nu avea feciori mai mulţi, nici neamuri. Atunci Pomplie, urând pe Anastasia, pentru că nu răspundea dorinţei lui cele trupeşti, cugeta să o omoare, ca toată averea ei să o moştenească şi, luându-şi altă femeie, să o aducă în bunătăţile cele străine.
sursa: Doxologia.ro.
