Sfântul Nicolae. Se naşte în 270 în Patara Lichiei, în sud-vestul Turciei de azi, ca singurul copil al evlavioşilor Teofan şi Nona. În creşterea sa creştină a beneficiat, alături de educaţia părinţilor şi de îndrumările unui unchi distins, Nicolae – episcop al locului, care, la momentul potrivit, îl va hirotoni preot. Vrednicia sa l-a făcut cunoscut tuturor. În scurtă vreme va fi rânduit episcop în Mira Lichiei, calitate în care va participa şi la sinodul I ecumenic (Niceea - 325), înfruntându-l bărbăteşte pe ereticul Arie. Unele izvoare spun că, epuizând argumentele verbale, blândul episcop Nicolae a fost nevoit să-i tragă şi o palmă încăpăţânatului Arie, gest care cu siguranţă îl va fi şocat pe năstruşnicul adversar al dreptei credinţe. Din păcate nu l-a şi convins, însă, Arie rămânând în rătăcirea lui în continuare.
Sfântul Nicolae. Mai înainte de aceste evenimente, pe vremea persecutorilor împăraţi Diocleţian şi Maximian, Sfântul Nicolae a luat atitudine fermă şi împotriva cultelor păgâne, fapt pentru care a fost închis, fiind eliberat doar o dată cu venirea la tron a lui Constantin cel Mare. După o viaţă plină de vrednicii, a trecut în veşnicie la 6 decembrie 343, sfintele sale moaşte petrecând o vreme la Mira (până în sec. VIII), apoi la Bari - Italia, duse aici din cauza năvălirii saracinilor (turci), iar din anul 1967, prin înţelegere frăţească între Papa Paul al VIlea şi Patriarhul Atenagora, o parte din ele au fost readuse în Orient, la Constantinopol.
Mâna dreaptă se găseşte acum la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, spre marea bucurie a slujitorilor de aici şi a credincioşilor care frecventează acest Sfânt Lăcaş.
Sfântul Nicolae. Iată acum câteva din faptele care, la numele bun de ierarh, i-au adăugat renumele de „Moş Nicolae, aducător de daruri”: cronicile consemnează că încă de mic copil s-a învrednicit de darul facerii de minuni, de aceea el este recunoscut şi ca „patron al copiilor”; pe vremea când era la Mira, cu autoritatea sa de episcop, a poruncit să se dărâme capiştea idolească a Artemidei, zeiţa naturii şi a vânătorii, iar aurul rezultat de la „demolări” l-a transformat în ajutoare pentru copiii orfani; în vremea unei secete cumplite, cumpără cu mari eforturi grâu tocmai din Italia, împărţindu-l apoi la săracii înfometaţi; salvează onoarea unui tată văduv şi a celor trei fete ale sale, tată nevoiaş, care din cauza cumplitei sărăcii era pe punctul de a-şi „vinde” fiicele unor bogaţi amatori de plăceri, spre a- şi putea asigura traiul zilnic, fără a conştientiza, însă, că o fac spre a lor pierzare sufletească. Aflând de intenţia lui disperată, episcopul Nicolae aruncă noaptea, de trei ori la rând, în casa lor câte o pungă de galbeni.
Mai multe, pe crestinortodox.ro.
