Antena 3 CNN Actualitate Salvarea a venit din CER pentru oamenii din Vrancea. Bariera nămeţilor, de nestrăpuns la sol

Salvarea a venit din CER pentru oamenii din Vrancea. Bariera nămeţilor, de nestrăpuns la sol

Salvarea a venit din CER pentru oamenii din Vrancea. Bariera nămeţilor, de nestrăpuns la sol
de O.P.    |    28 Ian 2014   •   05:59

Acolo unde ambulanţele sau chiar şenilatele SMURD nu au reuşit să străpungă bariera nămeţilor, autorităţile au trimis elicoptere să preia bolnavii.

În Vrancea, un elicopter MAI a scos din nămeţi mai multe persoane care aveau nevoie de asistenţă medicală de urgenţă. Printre ei, o gravidă şi un bebeluş de 5 luni.

În alte locuri, armata a deschis calea. Sute de militari au ajutat la deszăpezire şi au transportat alimente în localităţile izolate.

Pentru că drumurile de acces în satele lor sunt închise, oamenii au fost preluaţi cu elicopterul şi aduşi în comuna Dumbrăveni.

Bolnavii au ajuns într-un final cu bine la Spitalul judeţean Focşani.

O situaţie similară a avut loc şi în comuna buzoiană Smeeni.

În acest timp, jandarmii încercau să-i scoată din zăpadă pe oamenii de la marginea satului.

Casele de la marginea comunei, aflate în mijlocul câmpului, au fost cele mai afectate. Jandarmii au ajuns pe jos până la gospodăriile îngropate în zăpadă.

În comuna prahoveană Salcia, izolată complet de restul lumii, oamenii au primit alimente şi apă. O coloană de camioane ale ministerului Apărării au adus proviziile.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close