Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Sistemul medical românesc este în colaps. Manifestul campaniei ”Sănătate Nouă” solicită 9% din PIB pentru Sănătate

Sistemul medical românesc este în colaps. Manifestul campaniei ”Sănătate Nouă” solicită 9% din PIB pentru Sănătate

Sistemul medical românesc trebuie reformat din temelii. Spitalele au ajuns la capătul puterilor, pacienţii se chinuie să găsească medici care să-i trateze şi nu se mai găsesc anumite medicamente în farmacii.

de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Mar 2024   •   17:50

În tot acest timp, doctorii continuă să plece în străînătate. 30 de organizaţii şi asociaţii de pacienţi au cerut autorităţilor o sănătate nouă, cu legi mai bune şi o creştere de la 6 la 9% din PIB.

Pacienţii români duc o luptă permanentă după ce primesc un diagnostic: caută medici, spitalul potrivit şi medicamentele necesare. Asociaţiile care-i reprezintă spun că asta se întâmplă de cel puţîn 10 ani. 

”Discutăm, de fapt, de lipsa financiară și asta este una dintre prioritățile pe care noi că și pacienți ar trebui să le avem, dar că populație ar trebui să ne gândim la un sistem de sănătate mai bun”, a spus Radu Gănescu preşedinte COPAC.

Îndrumarea pacientului este prioritară, spun şi parlamentarii. 

”După cum știți, una dintre preocupările mele în actualul mandat de parlamentar este sănătatea populației, sănătatea românilor este prioritară. Aici aș vorbi despre acel amendament privind eliminarea taxei pe boală, dar astăzi vorbim într-adevăr despre 9% din PIB pentru Sănătate. Eu cred că ar trebui mers până la 10%, pentru că asta e linia la nivelul UE, de 10%. Am făcut un calcul și am văzut că România alocă pe fiecare cetățean 1.428 de euro”, a explicat Nicoleta Pauliuc preşedinte Comisia pentru Apărare.

România este pe ultimele locuri în UE la speranţa de viaţă, iar mortalitatea este ridicată la bolile care teoretic sunt uşor de prevenit sau de tratat. 30 de organizaţii şi asociaţii de pacienţi cer un sistem de sănătate nou. 

”Dacă Bulgaria, cu un potențial mai mic decât cel al României, alocă 9,5% din PIB pentru Sănătate, România cel puțîn 10% trebuia să aloce pentru Sănătate, adică la media europeană”, a declarat Cezar Irimia, președintele asociațiilor bolnavilor de Cancer.

Şi medicii au expus provocările pe care le înfruntă în fiecare zi. 

”În momentul de față, accesul la medicul de familie este de lunea până vinerea, presiunea se duce pe urmă la spitale, policlitnicile le-am desființat, că atât am fost de deștepți să le desființăm, un lucru care era foarte bun că era cu medici specialiști, și acum toată presiunea este pe camerele de garda și pe UPU”, a spus prof.dr. Adrian Streinu Cercel preşedinte Comisia de Sănătate din Senat.

Coaliţia Votez pentru Sănătate va ajunge în marile oraşe din ţară unde vor avea loc dezbateri între pacienţi şi autorităţi locale şi regionale. 9% din PIB pentru Sănătate este obiectivul principal al acestor întâlniri.

×
Subiecte în articol: sistem de sanatate spitale
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close