Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Zborurile medicale, şansă la viaţă pentru copiii bolnavi ai României

Zborurile medicale, şansă la viaţă pentru copiii bolnavi ai României

Asociaţia Blondie organizează zboruri medicale în străinătate pentru copiii care nu pot fi trataţi sau operaţi în România.

Zborurile medicale, şansă la viaţă pentru copiii bolnavi ai României
Sursa foto: Asociaţia Blondie/Facebook
de Redacția Antena 3 CNN    |    09 Iun 2022   •   17:58

Din păcate, procedurile de transfer în străinătate sunt atât de greoaie, încât mulţi mor înainte să primească ajutor.

Asociaţia Blondie înlocuieşte însă ceea ce statul a uitat să bifeze, transportul aerian al celor care au nevoie de tratament ori intervenţii în altă ţară.

Zborul care salvează vieţile copiilor 

Peste 120 de zbouri au fost posbile cu ajutorul Asociaţiei Blondie care a însoţit peste 300 de copii în clinicile din Italia, Spania, Germania, Austria sau Israel.

Însă zborul pentru viaţă continuă. Se caută soluţii şi pentru cel cu numărul 121.

Vă avertizăm că urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional.

Asociaţia Blondie a creat o perfuzie de 1 kilometru

Perfuzia a fost creată pentru a susţine zborurile medicale în afară țării, ale copiilor ce nu pot fi tratați în România.

Pentru fiecare donație în valoare de minim 10 euro, 1 metru de perfuzie va fi colorat în roz, până când toată lungimea de 1 km va fi acoperită.

"Cea mai lungă perfuzie creată vreodată, pentru a arăta cum este drumul copiilor, de la nu fi roz la a fi roz, pentru că atunci când sunt sănătoşi toţi copiii sunt roz, au piele degetele, unghiile roz", a declarat Adelina Toncean, fondator Asociaţia Blondie.

Pentru mulţi copiii viaţa începe însă cu un drum foarte greu şi nedrept

Gabriela a născut două fetiţe gemene. Una dintre ele a venit pe lume cu o malformaţie cardiacă gravă.

A zburat cu micuţa în străinătate pentru că în România nu existau soluţii.

"Aria având o greutate mică, mai exact 1 kg 190. În Romania nu exista nicio şansă să fie oprerată. În acele momente trebuia să aiba greutatea minimă. Am dus-o în Italia la 1 kg 500 şi la o săptămână au făcut prima interventie, dar din pacate din cauza unei infecţii, s-a stins", povesteşte mama fetiţei.

Şansa la viaţă, îngreunată de problemele sistemului medical românesc

Pe lângă boală, copiii care au nevoie de tratament în străinătate se lovesc şi de o mulţime de lipsuri ale sistemului medical.

"În legislaţia românească nu include transportul medical în ce înseamnă pachetul în care un bolnav care nu poate fi tratat în România pleacă în Europa. Practic persoana află că nu poate să fie tratată în ţară, află că poate să fie tratat în afară, află că că i se decontează absolut toate cheltuielile, dar rămâne să rezolve problema transportului, care aşa cum se vede, de fiecare dată este o provocare reală.  Noi întâi am spus da şi după aceea ne-am gandit cum reuşim să o facem", a adăugat  Adelina Toncean.

Asociaţia Blondie cauta acum soluţii pentru zborul următor. Doi bebeluşi cu probleme cardiace trebuie să ajungă la tratament în Milano

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close