x close

Scandal uriaș în cazul Caracal! DIICOT cere sancționarea avocatei familiei Melencu

de A.M.P    |    21 Noi 2019   •   10:28
Scandal uriaș în cazul Caracal! DIICOT cere sancționarea avocatei familiei Melencu 482

DIICOT cere sanctionarea avocatei familiei Melencu după ce aceasta a declarat ca nu exista probe în dosarul privind dispariția Luizei și că, de la 1 august, nu s-a mai facut nimic în acest dosar. Procurorii DIICOT au trimis o adresă Baroului Timiș în care cer sancționarea avocatei Carmen Obârşanu, pe care o acuză de conduită neprofesională la telefon.

Mai mult, procurorii îi reproșează avocatei că a refuzat să pună la dispoziția DIICOT contractul încheiat între aceasta și familia Melencu.

În replică, avocata Carmen Obârșanu a spus că legea nu o obligă să pună la dosar copia după actul original, așa că le-a dat anchetatorilor o împuternicire. Act cu care DIICOT nu este de acord.

Contactată telefonic la Antena 3, avocata Carmen Obârșanu neagă acuzațiile ce i se aduc.

„În urmă cu o săptămână am depus o cerere de consultare a dosarului și delegația de imputernicire pe care o încheiasem în urma contractului cu familia Melencu. A doua zi, doamna Melencu a fost sunată de un ofițar și întrebată în ce condiții m-a angajat. Dânsa a spus că sunt un avocat angajat. După o oră, mă sună un agent de poliție de la București și m-a întrebat dacă familia Melencu a renunțat la dl Tonel. I-am spus că nu. Mi-a spus că dl procuror solicită de la dvs contractul de asistență juridică. Nu se depune contractul de asistență juridică. În ziua următoare, din nou „dvs să prezentați contractul de asistență juridică”. „Domnule, nu se prezintă acest contract, eu am depus delegația și o aduc în original”. Nu a fost de acord, că nu vrea dl procuror Todoran. Și atunci i-am dat o replică corectă: „De unde știe asemenea procedură dl procuror?” Polițistul a încheiat un proces-verbal cu lucruri neadevărate, le înmânează conducerii DIICOT și vineri când am ajuns să studiez dosarul nu mi s-a spus nimic, dar s-a depus adresă către barou. Nu este adevărat ceea ce se debitează în procesul-verbal.”, a povestit avocata, la Antena3.

”Eu am dat o notă explicativă Baroului și nu este nicio problemă”, a mai spus avocata, la Antena 3.

Citește și Noul avocat al familiei Luizei Melencu aruncă în aer cazul Caracal: de la dosar lipsesc probe privind dispariția Luizei

Însoțită de avocată, mama Luizei, Monica Melencu, a mers săptămâna trecută la DIICOT unde a parcurs timp de 9 ore o parte din dosarul dispariției fiicei sale. Mama adolescentei a dorit să știe care sunt probele care s-au strâns la dosar până la această oră, dar și ce se întâmplă cu raportul de la FBI. 

Avocata și familia Luizei Melencu au primit acces la 7 din cele 15 volume din dosarul crimelor de la Caracal, pentru că o parte din dosar a fost depus în instanță. 

Citeşte mai multe despre:

Gheorghe Dincă Caracal
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati