Antena 3 CNN Actualitate Simona Halep este ultima româncă rămasă în cursa de la Roland Garros

Simona Halep este ultima româncă rămasă în cursa de la Roland Garros

Simona Halep este ultima româncă rămasă în cursa de la Roland Garros, din 11 jucătoare din România.

Simona Halep este ultima româncă rămasă în cursa de la Roland Garros
Sursa foto: Hepta
de Diana Dragotescu    |    03 Oct 2020   •   22:00

Lupta a început cu 11 românce în proba de simplu la Roland Garros, iar acum am mai rămas doar cu una. Simona Halep este ultima româncă „în picioare” în cursa la Roland Garros, după ce Patricia Ţig şi Irina Bara au fost eliminate.

Patricia Ţig s-a luptat eroic într-un meci care a durat aproape 3 ore, dar nu a reuşit să treacă de franţuzoaica Fiona Ferro. Meciul a fost unul zgomotos, unde jucătoarea s-a certat şi cu fanii. După ce adversara ei a ratat o minge de set, Patricia a strigat de bucurie, iar fanii au taxat-o imediat. Nu s-a lăsat mai prejos şi le-a răspuns cu încă un strigăt.

Irina Bara, deşi eliminată, este cea mai câştigată jucătoare de la Paris. Pentru prestaţiile sale, Bara va primi 126.000 de euro şi va urca 29 de poziţii în clasamentul WTA până pe locul 114.

Simona Halep va juca în optimi la Roland Garros cu Iga Swiatek, locul 53 WTA de la ora 12:00.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Simona Halep Roland Garros
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close