Antena 3 CNN Actualitate Sindicaliştii din Educaţie au refuzat să meargă la negocierile cu Ministerul Muncii: "Vrem respect! Puneţi preţ, nu dispreţ pe Educaţie"

Sindicaliştii din Educaţie au refuzat să meargă la negocierile cu Ministerul Muncii: "Vrem respect! Puneţi preţ, nu dispreţ pe Educaţie"

Sindicaliștii din Educaţie au refuzat să meargă la negocierile cu Ministerul Muncii. Aceștia au declarat că nu vor să negocieze pe Legea salarizării fiind nemulțumiți de creşterea etapizată a salarizării pe care Guvernul vrea sa o pună în aplicare în decurs de trei ani.

de Claudia Popovici    |    06 Iun 2023   •   16:24

Revoltă este și în rândul reprezentanților elevilor, care susțin că ministrul Ministerul Educației minte atunci când susține că i-a invitat, astăzi, la discuțiile care au la care au participat sindicaliștii. Între timp, profesorii au protestat din nou în mai multe județe din țară.

"Mesajul meu este ca educația să fie prioritară pentru tot neamul pentru toții copii", spune un profesor.

Am venit cu mesajul pentru a responsabiliza Guvernul să rezolve urgent problema veniturilor şi a condiției cadrelor didactice", a mai transmis o profesoară, în timp ce colegii ei strigă la unison "vrem respect".

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Între timp, reprezentanții Ministerului Educației speră că până vineri vor ieși din grevă suficienți profesori, astfel încât să nu fie prelungit anul școlar și să poată fi organizate examenele fără probleme. Vorbim aici de bacalaureat, dar și de Evaluarea Națională.

Citeşte şi: Probele de competență la BAC ar putea fi echivalate cu mediile de la liceu! Ligia Deca a anunțat când ar putea înceta greva

În prezent, 59% dintre cadrele didactice sunt în continuare în grevă generală, dar unii dintre ei au renunțat. Mâine, la Ministerul Educației au loc noi discuții, însă în ceea ce privește contractul colectiv de muncă vor discuta reprezentanții Ministerului Educației cu liderii sindicali despre condițiile de muncă, despre concedii, dar și despre drepturile și obligațiile pe care le au. Trebuiau însă să discute și despre majorările salariale în această după-amiază. Aceștia liderii sindicali au fost invitați la negocieri la ora 16:00 aici, la Ministerul Muncii, însă au ales să nu vină.

Citeşte şi: "Este singura lor masă caldă". Profesorii unei școli din Arad au refuzat să intre în grevă pentru ca elevii să poată mânca

Au anunțat că nu se vor prezenta la aceste discuții, astfel că este interesant de văzut ce se va întâmpla în perioada următoare, mai exact în următoarele 3-4 zile, în condițiile în care, iată, aceste zile sunt decisive pentru cele 3 milioane de elevi care așteaptă să le fie închise situația școlară și să poată să își susțină examenele fără probleme.

Între timp, reprezentanții elevilor din mai multe județe acuză Ministerul Educației că a mințit și că nu i-au invitat la toate discuțiile care au avut loc. 

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close