Antena 3 CNN Actualitate Sindicatul Poliţiştilor, mesaj pentru premier: "Revizuiţi proiectul legii austerităţii până nu e prea târziu!"

Sindicatul Poliţiştilor, mesaj pentru premier: "Revizuiţi proiectul legii austerităţii până nu e prea târziu!"

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) transmite că măsurile de reformă, adoptate pe "repede-înainte", vor genera disfuncţii în Sistemul de Ordine Publică.

Sindicatul Poliţiştilor, mesaj pentru premier: "Revizuiţi proiectul legii austerităţii până nu e prea târziu!"
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Sep 2023   •   20:17

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) arată, într-un comunicat de presă, că se taie de la unii (inclusiv prin introducerea contribuției pentru tichetele de masă și primele de vacanță), dar nu de la toți, însă se păstrează privilegii fiscale, de exemplu, pentru notari și avocați, care sunt în continuare exceptați de la plata CAS la fondul public de pensii, precum și pentru parlamentari sau alte categorii de "aleși" prin vot electoral.

"În comunicatul SNPPC din 11 august a.c., solicitam Guvernului să nu adopte măsuri de reformă, pe ,,repede-înainte”, care ar putea conduce la colapsul Sistemului de Ordine Publică.

Iată că premierul a decis să-și asume răspunderea, în fața Parlamentului, pentru așa-numitele ,,măsuri fiscale de austeritate”, sfidând semnalele oficiale și amendamentele primite din partea partenerilor de dialog social. În concret, se taie de la unii (inclusiv prin introducerea contribuției pentru tichetele de masă și primele de vacanță), dar nu de la toți, însă se păstrează privilegii fiscale, de exemplu, pentru notari și avocați, care sunt în continuare exceptați de la plata CAS la fondul public de pensii, precum și pentru parlamentari sau alte categorii de ,,aleși” prin vot electoral.

În varianta actuală a legii, sunt omise și promisiunile guvernamentale anterioare, revendicate de noi și la ultimele proteste de stradă (pe care le cunoaște și actuala conducere a MAI), privind acordarea restanțelor salariale stabilite prin Legea-cadru 153/2017, respectiv actualizarea sporurilor și indemnizațiilor la cuantumul salariului de funcție/de bază valabil din iunie 2023, și nu la valorile de referință din anii anteriori, mult mai mici (de exemplu, compensația pentru chirie  se raportează la un cuantum al salariului de acum 14 ani, adică din 2009!), așa cum este omis și personalul contractual din SAOPSN, încadrat în grilele din Anexa nr. VIII a Legii 153/2017 - familia ocupațională ,,Administrație” -, care și acum este sfidat și tratat cu indiferență", transmit sindicaliştii.

"Deși este necesar avizul CSAT pentru modificări organizatorice în cadrul instituțiilor din SAOPSN, iar Consiliul Economic și Social (în care avem și noi doi reprezentanți) a dat aviz negativ proiectului de lege, Guvernul merge înainte pe varianta propusă, de tăiere a funcției de șef birou, în toate sistemele bugetare, dar și de radiere a posturilor vacante, fără a face o analiză serioasă a implicațiilor ulterioare, care pot avea ca efect disfuncționalități sau chiar paralizarea unor instituții sau domenii de activitate. Iată câteva argumente:

- MAI și, în general, Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, funcționează în regim de avarie din punct de vedere al numărului de angajați, iar o eventuală măsură de radiere  din ștatele de organizare a celor cca. 50.000 de funcții vacante ar genera mari probleme în funcționarea eficientă a acestor structuri, care execută misiuni complexe, cu caracter permanent, non-stop, în interesul statului și al cetățenilor; doar Poliția Română se confruntă cu un deficit de personal de aprox. 20%, iar o eventuală radiere a funcțiilor de execuție vacante, inclusiv a funcției de șef birou, ar conduce la deficiențe funcționale grave, inclusiv la creșterea fenomenului infracțional, și așa aflat pe un trend crescător, afectând și mai grav cetățenii și comunitățile. Lipsa de personal, în special la structurile polițienești din mediul rural, atinge cote alarmante: există secții/posturi de poliție cu deficit care atinge și procentul de  50%, fiind și cazuri chiar mai grave, în care unele subunități sunt încadrate cu un singur lucrător, fapt care conduce inevitabil la ineficiența serviciului polițienesc și la suprasolicitarea personalului aflat în activitate;

- familia ocupațională bugetară din care facem parte - Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională - a fost discriminată, în ultimii ani, din punct de vedere salarial, prin tot felul de OUG, care au prorogat aplicarea, la termenele prevăzute, a Legii-cadru 153/2017, Anexele nr. VI și VIII, care privesc polițiștii, militarii și personalul contractual din SAOPSN, în timp ce alte categorii bugetare au fost puse la termen în grilele salariale.

Nu în ultimul rând, modificările legislative preconizate și în sistemul pensiilor militare de stat - prin proiectul legislativ care urmează să fie repus pe agenda Parlamentului, urmare Deciziei CCR - pot genera un nou val de pensionări, atât în Ministerul Afacerilor Interne, cât și în celelalte structuri din SAOPSN, ceea ce va induce consecințe nefaste pentru buna funcționare a acestor instituții, vitale pentru cetățean și stat.  

Reiterăm avertismenul SNPPC din ultima perioadă: pe fondul războiului de la granița României și a UE, PREDICTIBILITATEA în CARIERĂ, în SALARIZARE și în PENSIONARE asigură fundamentul unui serviciu eficient de ordine publică, apărare și securitate națională, adecvat realității actuale, dar  și o bază pentru recrutarea viitorilor polițiști și militari, activitate care a ajuns la cote alarmante în acest an, prin neocuparea, decât în proporție de aprox. 50%, a locurilor din școlile de agenți și subofițeri.

De asemenea, ne raliem punctului de vedere exprimat de CNS Cartel ALFA, confederație sindicală din care facem parte: ,,continuarea demersurilor guvernului, fără să se  țină cont de semnalele negative puternice din societate, precum și de opiniile partenerilor sociali, constituie premisele unui conflict social și, în același timp, creează un teren fertil pentru proliferarea ideilor extremiste și atitudinilor anti-sistem”".

×
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close