Robii ţigani erau proprietatea stăpânului, care putea să dispună de ei după bunul plac: putea să-i vândă, să-i pedepsească fără judecată, putea să-i dăruiască sau să-i lase moştenire, putea să-i pună la tot felul de munci. Ţiganii nu aveau voie să părăsească pământurile pe care trăiau fără învoirea stăpânului, mărturia lor nu avea valoare juridică, iar singurul drept era la viaţă, scrie Libertatea.
Legea spunea că stăpânul nu-i putea omorî, dar şi acest drept era încălcat, conform mărturiei unui nobil străin, contele d'Antraigues, care, după ce a trecut prin Ţările Române, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, scria: “Boierii sunt stăpânii lor cei mai absoluţi. După plac, îi vând şi-i ucid ca pe nişte vite. Copiii lor se nasc robi, fără deosebire de sex”.
Şi francezul Jean Louis Parrant spunea despre ţiganii din Moldova că sunt trataţi ca nişte turme de animale.
“Ce se poate spune despre aceste numeroase turme (căci nu pot fi numite altfel) de fiinţe încă şi mai nenorocite, care sunt numite ţigani şi care, pierdute pentru umanitate, sunt puse pe aceeaşi treaptă cu vitele de povară şi adeseori tratate mai rău decât ele de către stăpâni barbari a căror odioasă şi aşa-zis proprietate sunt?”,
Mai multe, pe Libertatea.
