Cum vrea să cheltuiască banii românul care a câştigat premiul cel mare de la Loto 6/49

de S.T.    |    25 Ian 2017   •   14:40
Cum vrea să cheltuiască banii românul care a câştigat premiul cel mare de la Loto 6/49 Foto: Agerpres

Vasluianul care a câștigat premiul cel mare de la Loto 6 din 49, în valoare de aproape 17 milioane de lei, se pregăteşte pentru o nouă viaţă.

Vestea că este câştigătorul marelui premiu la extragerea Loto 6/49 l-a luat prin surprindere, dar l-a făcut să se gândească mai întâi la semenii lui mai puţin norocoşi. Bărbatul vrea să ajute înainte de toate secţia de oncologie a Spitalului din Vaslui. Apoi să îşi deschidă o afacere.

„Multumesc lui Dumnezeu şi Loteriei Române pentru norocul care a dat peste mine. Acum am posibilitatea de a face multe fapte bune", este mesajul transmis de vasluianul care a dorit să îşi păstreze ascunsă identitatea.

Bărbatul joaca la Loto 6/49 si Loto 5/40 săptămânal încă de la vârsta de 18 ani, întotdeauna joacă variante simple, iar numerele jucate sunt alese la întamplare.

După aplicarea impozitului, câștigătorul va rămâne cu peste 12 milioane de lei.

Parteneri
x close