Antena 3 CNN Actualitate Social Decizia de ultimă oră a autorităţilor, în cazul bărbatului care şi-a maltratat propriul copil, într-o pădure

Decizia de ultimă oră a autorităţilor, în cazul bărbatului care şi-a maltratat propriul copil, într-o pădure

Decizia de ultimă oră a autorităţilor, în cazul bărbatului care şi-a maltratat propriul copil, într-o pădure
Sursa foto: Foto: Agerpres
28 Oct 2017   •   21:51

Bărbatul care şi-a dus copilul într-o pădure, l-a legat de un copac şi l-a tăiat pe mâini, pe picioare şi pe burtă a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca, unde va fi supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut sau nu discernământ în momentul faptei, potrvit news.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, Laura Minea, în urma audierilor s-a luat măsura ca bărbatul de 39 de ani să fie transportat şi internat la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca, acolo unde medicii îl vor investiga pentru a decide dacă a avut sau nu discernământ.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru lipsire de libertate şi rele tratamente aplicate minorului, cercetările fiind coordonate de un procuror al Parchetului Judecătoriei Buzău.

Totodată, a fost informată şi Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care va începe propria anchetă.

×
Subiecte în articol: barbat copil padure Buzau
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close