Antena 3 CNN Actualitate Social În Premieră. Bun de România

În Premieră. Bun de România

În Premieră. Bun de România
26 Iun 2018   •   13:29

Într-o țară în care nu ne mai regăsim, în care parcă am uitat cine am fost și mai grav cine suntem, se ridică dintre noi români care nu uită, nu ignoră și nu vor să lase de izbeliște ce a fost bun odată.

O fac pentru sufletul lor, din nostalgie, din patriotism și ca să lase o moștenire. După comunism, s-a trecut cu buldozerul peste România, iar în graba distrugerii s-au pierdut și brenduri autohtone mari și foarte populare.

Câțiva întreprinzători au avut ideea de a reînvia trecutul, pariind pe nevoia românilor de identitate și au câștigat. E drept că prin afara țării s-a mai trezit câte o megacompanie care să conteste dreptul nostru la o marcă. Dar buturuga mare n-a reușit să răstoarne de tot carul mic.

 

×
Subiecte în articol: In premiera
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close