Antena 3 CNN Actualitate Social În premieră. România de departe

În premieră. România de departe

În premieră. România de departe
20 Dec 2017   •   09:57

În copilărie, a fost model pentru marii pictori Petrașcu și Ciucurencu. În tinerețe, a fost prietena lui Cioran și a lui Eliade. La maturitate, a devenit unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români, dar nu la noi, ci în Argentina. 

Ea face parte din generația pierdută a țării noastre, acei dușmani ai poporului, intelectualii cu origini nesănătoase, pe care comuniștii i-au băgat în pușcării, i-au umilit, jefuit și i-au alungat.

Alina Diaconu e un om cu care s-ar fi putut mândri România, dacă nu ar fi venit peste noi acel regim odios. Azi, se mândrește Argentina. Iar de la mii de kilometri distanță, marea scriitoare tânjește de 60 de ani după patria ei.

×
Subiecte în articol: In premiera
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close