Oana plecase în Spania ca să le ofere celor doi copii ai săi o viață mai bună. Iar în timp, a decis să-i ia cu ea.
Dacă pentru Mihnea, 12 ani, și Sânziana, 14 ani, adaptarea nu a fost deloc ușoară. Iar pentru fată a părut și mai greu.
Așa că s-a întors în Gura Humorului pentru a-și continua școala. ”Atunci a început iadul”, descrie Oana anii de adolescență zbuciumată a fiicei sale. Sânziana a început să bea, să fumeze, să meargă la petreceri, să plece de acasă, să-și terorizeze profesorii. Nimeni nu se mai înțelegea cu ea și se muta dintr-o casă în alta: de la tată la o pereche de bunici, apoi la alta. ”Mi-am creat singură problemele”, povestește Sânziana, potrivit Libertatea.
”Și, la un moment dat, găsesc un jurnal în camera ei – copilul striga în toate desenele, în toate picturile pe care le făcea. Era un jurnal de exil în care scria că nu vrea să moară în limba spaniolă, că îi e dor de verdele ei (în Granada, Comunitatea Andaluzia, e foarte puțină vegetație), că stă zidită într-o cultură și o limbă în care nu se regăsește. A doua zi i-am spus: «E evident că trebuie să pleci acasă» și i-am luat bilet de autobuz”. ”Și a plecat copchilu. Din nou! Dintre toate, plecarea asta m-a terminat cel mai tare. Și atunci am zis: «Gata. Aici nu mai vine nimeni, de aici nu mai pleacă nimeni». Nu puteau în patru ani de liceu să vină de cinci ori și să plece de șase. Cumva, mi-am asumat chestia asta, am văzut că au crescut bine și în lipsa mea. M-am simțit mult timp vinovată. Acum mă enervează că am pierdut lucruri și nu mai pot ieși din asta. N-am fost acolo să le zic: «Suflă-ți mucii», «Ai grijă cum te îmbraci». Am pierdut niște chestii de la copiii mei și alții n-o să mai am. Dar am fost dispusă să mă întorc, m-am întors, nu mi-a fost bine. Ce puteam să mai fac?”, a povestit mama.
