Antena 3 CNN Actualitate Social Taximetrist fără declaraţie pe propria răspundere, încătuşat de poliţişti în Timişoara

Taximetrist fără declaraţie pe propria răspundere, încătuşat de poliţişti în Timişoara

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 12:44 21 Mar 2021 Modificat la 12:46 21 Mar 2021
o_1f1a63ih8185cvqved51pq6uq6b.jpg

Bărbatul a vrut să meargă să se plimbe prin centrul orașului Timişoara, dar a fost oprit de polițiști locali și de jandarmi care patrulau.

Deoarece localitatea este încă în carantină au oamenii legii au cerut bărbatului se prezintă declarația pe propria răspundere.

Taximetristul le-a spus că nu are documentul, dar are la el legitimația de serviciu. Forțele de ordine au insistat că nu poate să circule fără declarația respectivă şi l-au rugat să se întoarcă la mașină.

Revoltat, taximetristul a refuzat şi a început să se certe cu agenţii care ulterior l-au încătuşat şi condus la secţia de poliţie.

Alin Nica, despre ieşirea din carantină a Timişoarei cu rata de 8 la mie: "Suntem pedepsiţi că testăm mai mult. Am chinuit oamenii inutil" 

"Decizia s-a luat pentru că oricum în carantină era  ineficientă și formală. Cetățeni, mulți dintre ei, ocoleau restricțiile și treceau pe declarații lucruri false doar pentru a ajunge în zone unde nu existau restricții.

Este frustrant pentru noi pentru că, deși testăm cel mai mult din țară și descoperim, evident, mai multe cazuri, totuși cele mai mari restricții le aveam în Timiș, de șase luni.

De șase luni în Timiș restaurantele, sălile de sport sunt închise sau sunt cu restricții și din acest punct de vedere înțeleg frustrarea oamenilor și neîncrederea în aceste restricții suplimentare mai ales că sunt formale", consideră Alin Nica.

Timișoara și Timișul sunt al doilea motor de creștere economică a țării, nu pot să te joci

"O săptămână de carantină afectează cu 1% veniturile pe care le avem din impozitul pe salarii impactul este major. Sunt întregi domenii care sunt afectate și gândiți-vă că Timișoara și Timișul sunt al doilea motor de creștere economică a țării, nu pot să te joci cu chestiunea aceasta.

Mai ales acum la un an de zile de gestionarea pandemiei ar trebui să rafinăm puţin instrumentele și să ne gândim și la alte domenii, nu doar strict la cel medical și să nu mai luăm decizii strict doar din perspectiva paturilor la ATI sau a locurilor din spitale.

Grădinițele și creșele sunt închise de foarte mult timp. Un an de zile viața unor copii de doi, trei patru ani de zile, reprezintă foarte mult și reprezintă o pierdere aproape insurmontabilă de dezvoltare psihologică și fizică acestor copii. Trebuie să ne gândim și la sectorul educației și la sectorul social și economic.

Paturile la ATI sunt pline, dar erau pline și noiembrie și procente de 80-90% au fost în toată această perioadă, cred că se puteau face eforturi de a mări acest număr de paturi și iată, că s-au putut face acest lucru, în ultima perioadă și fără această carantină formală.Vaccinarea poate să fie o soluție mult mai de durată și s-ar putea investi mult mai mult în această direcție, decât o carantinare", a mai spus Alin Nica.

"Am chinuit 400.000 de oameni inutil și ineficient"

"Prefectul este este reprezentantul Guvernului în teritoriu, eu sunt alesul cetățenilor din județul Timiș. Am discutat cu fiecare dintre aceștia, am discutat și cu domnul Arafat, am spus rezervele mele de la început, însă nu au luat în considerare nici măcar una din propunerile mele și de aceea sunt și eu supărat pentru că această carantină o ridicăm la două săptămâni după ce am chinuit 400.000 de oameni inutil și ineficient", a spus pentru Antena 3, Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeean Timiş.

×
Parteneri
x close