Antena 3 CNN Actualitate Sute de persoane la un protest anti-maidanezi, în Piaţa Romană. Copil: "Stop/Nu vreau să urmez eu!"

Sute de persoane la un protest anti-maidanezi, în Piaţa Romană. Copil: "Stop/Nu vreau să urmez eu!"

Sute de persoane la un protest anti-maidanezi, în Piaţa Romană. Copil: "Stop/Nu vreau să urmez eu!"
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    06 Sep 2013   •   22:25
Update 22.25 - Peste 200 de persoane au participat vineri seară, în Piaţa Romană din Bucureşti, la protestul "anti-maidanezi", cerând rezolvarea problemei câinilor fără stăpân, dar şi demisia primarului general Sorin Oprescu, potrivit Mediafax.
 
Protestatarii au scandat, mai întâi, "Ionuţ, Ionuţ!", iar apoi au cerut demisia edilului-şef al Capitalei, strigând "Jos Oprescu! şi "Demisia!".
 
La protest s-a strigat şi "V-aţi spălat pe mâini, ne-aţi lăsat la câini", "Luaţi-i de pe străzi!" şi "Fără referendum", mulţi dintre cei prezenţi nefiind de acord cu scrutinul iniţiat de Sorin Oprescu, pe care îl consideră o cheltuială inutilă în condiţiile în care există o lege ce permite autorităţilor locale să eutanasieze patrupedele fără stăpân.
 
Protestul s-a încheiat în jurul orei 21.30, fără incidente.
___________________________________________

Ştirea iniţială 19.56

Câteva zeci de persoane de toate vârstele, de la copii de câţiva ani la pensionari, s-au strâns vineri seară, în Piaţa Romană din Bucureşti, la protestul "anti-maidanezi", pentru a cere rezolvarea problemei câinilor fără stăpân, dar şi pentru a-l comemora pe Ionuţ Anghel, băieţelul de patru ani ucis de câinii vagabonzi.
 
Participanţii s-au adunat, în jurul orei 19.00, pe trotuarul din zona Coloanelor, unde a fost aşezată o fotografie a copilului de patru ani sfâşiat de câini, lângă care sunt puse lumânări şi candele. 
 
La protest au fost aduse cartoane cu mesaje printre care "16.192 muşcaţi numai în 2012", "Vrem o ţară ca afară!", "Vă rugăm să ne scuzaţi, nu mai vrem să fim mâncaţi", "Asociaţia de Protecţie a Oamenilor", "Pro civilizaţie" şi "Fără maidanezi".
 
Unul dintre protestatari ţine în mâini o fotografie a primarului general Sorin Oprescu având banderolă de doliu la unul dintre colţuri, iar un copil afişează un carton cu textul "Stop/Nu vreau să urmez eu!".
 
În anunţul de mobilizare pentru acest protest, postat de Facebook, asociaţia Pro Civilizaţie Secolul 21 a scris că oamenii cer "autorităţilor care ne sfidează de peste 23 de ani să adune toţi câinii maidanezi de pe străzile Bucureştiului, aplicând Legea 227/2002".

La protest sunt prezenţi şi părinţii copilului ucis de maidanezi.

Informaţiile au fost prezentate vineri, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.

 
Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi în apropierea Parcului Tei din sectorul 2.
 
Onţanu, după ce un copil a fost sfâşiat de maidanezi: Primăria sectorului 2 nu are atribuţii în strângerea câinilor vagabonzi. 
Citeşte şi Replica unui "iubitor de animale", către un om atacat de maidanezi: "Ce să îţi fac dacă ai burta mare şi nu poţi să FUGI"


×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close