Ţinuta contează mai puţin, anul acesta de Revelion, este concluzia celor mai mulţi dintre români. Majoritatea nu s-au mai pregătit ca în alţi ani şi sunt dispuşi să îmbrace orice ca să se simtă comod în noaptea dintre ani.
Revelion 2021. Ţinute comode. Sfatul specialiştilor
Consilierii în vestimentaţie spun că există ţinute comode şi în afara treningului sau a pijamalelor şi de Revelion ar trebui totuşi să îmbrăcăm ceva special.
"Feminitatea este o caracteristică şi nu o oportunitate. Astfel, chiar şi acasă putem alege ţinute care să ne păstreze feminitatea şi să ne facă în acelaşi timp să ne simţim confortabil", a spus pentru Antena 3, Mirela Platon, consilier vestimentar.
Lila, cea mai iubită nuanță din 2020. Putem păstra aceeaşi notă de culoare şi în ultima zi a anului
"Lila înseamnă echilibru şi linişte, lucruri de care avem nevoie în acest încercat an”, a mai spus Mirela Platon, consilier vestimentar, care ne oferă o variantă de ţinută comodă pentru Revelion 2021,şi anume, o ţinută din caşmir cu accesorii.