Antena 3 CNN Actualitate Top trei cele mai toxice legume produse în serele din România | Datele ultimului raport al Autorității Naționale Fitosanitare

Top trei cele mai toxice legume produse în serele din România | Datele ultimului raport al Autorității Naționale Fitosanitare

Autoritatea Națională Fitosanitară a efectuat o analiză pe mai multe probe de legumele românești, acolo unde s-au găsit urme de substanțe periculoase.

Top trei cele mai toxice legume produse în serele din România | Datele ultimului raport al Autorității Naționale Fitosanitare
Sursa foto: GettyImages
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Mar 2024   •   20:27

Analiza efectuată de experții fitosanitari s-a derulat pe 1.300 de probe de legume colectate din marile bazine legumicole din sudul României, acolo unde acestea prezentau substanțe periculoase pentru consumatori. 

Potrivit raportului, se folosesc tot mai multe pesticide, astfel încât probele cu reziduri au fost mai mari 40% în 2023, față de 27,9%, în anul 2022. 

Astfel, datele au evidențiat faptul că cele mai periculoase legume sunt mărarul, salata și tomatele. Mai exact, 67% din probele de mărar și salată și în 64% din probele de roșii au prezentat existența unor substanțe periculoase, peste nivelul maxim admis, notează adevărul.ro.

Nici la fructe nu stăm bine. În piețele din Iaşi şi Satu Mare s-au descoperit căpșuni care au fost declarate nesigure pentru consum.

Potrivit medicilor toxicologi, aceste substanțe pot favoriza apariția mai multor afecțiuni sau boli grave. Medicul Radu Ţincu a tras un semnal de alarmă în acest sens, după ce anul trecut doi legumicultori din Glodeanu Sărat făceau bani punând în pericol viața consumatorilor români. 

Din dorința de a scoate recolte timpurii, pentru a avea un preț cât mai mare, cultivatorii forțau coacerea legumelor folosind substanțe toxice, interzise în România. De asemenea, rezultatele probelor prelevate în Buzău au arătat că alți doi producători au fost prinși cu 400 de litri de pesticid cu limite de şapte ori mai mari decât normele admise.

Referitor la aceste cazuri, medicul Radu Ţincu a spus: 

"Problema pesticidelor nu e neapărat ce boli poate să determine sigur, o sumedenie. Problema este că ele sunt bio persistente în mediu. Odată ce le-ai eliberat în sol, ajung în apele subterane și intră într-un ciclu natural și ulterior nu mai putem scăpa de ele.

Dacă discutăm de boli, avem o pleadă din bolile actuale. Pornind de la copii, ele străbat bariera placentară și modifică dezvoltarea normală a fătului. America are cele mai multe studii care fac corelații între pesticide și boli sunt corelate cu scăderea nivelului intelectual a copii sunt corelate cu dezvoltarea tulburări de spectru autist, cu tulburarea 

ADHD. De asemenea, leucemiile și limfoamele în rândul populației pediatrice au fost asociate cu expunerea în special la organoclorinate. Dacă discutăm de adulți, bolile neurologice degenerative, bolile Parkinson demențele, Alzheimer-ul au fost corelate cu expunerea la pesticide. De asemenea, pesticidele funcționează ca niște disraftere endocrine, adică mimează niște hormoni din corpul nostru și asta înseamnă că toate glandele care sunt reglate hormonal pot fi afectate.

Dr. Radu Ţincu, despre riscul consumului de legume cu substanțe periculoase

Și vă dau câteva exemple: la bărbați, cancerul testicular, cancerul de prostată sunt corelate cu expunerea pesticide pentru că ele modifică funcționarea normală a acestora. Dacă vorbim de femei cancerul ovarian, cancerul de sân sunt modulate în intensitate de expunere la pesticide.

Dacă discutăm tot de zona aceasta a fertilității, ftalații scad fertilitatea pentru că reduc calitatea lichidului seminal, adică a spermatozoizilor la bărbați. Deci sunt foarte multe zone pe care putem să le corelăm cu expunea pesticide și nu în ultimul rând reacțiile alergice, în special cele respiratorii.

Sunt foarte multe studii publicate tot în Statele Unite pentru că ei reușesc să facă testare. Dacă nu ai o testare populațională largă care să arate nivelele de expunere și ulterior să vezi dacă în anumite zone geografice unde ai o cantitate mai mare de pesticide ai și o incidență mai mare a unor forme de cancer, n-ai cum să tragi o concluzie medicală. 

În Statele Unite, de exemplu, s-a observat că expunerea copiilor la astfel de pesticide crește incidența astmului bronșic și a alergiilor respiratorii. Deci, iată că am acoperit, dacă vreți, majoritatea organelor și sistemelor care pot fi afectate de expunerea aceste substanțe.

Partea pe care trebuie s-o vedem este că expunerea pesticide nu te omoară imediat, nu doare și nu determină simptome alarmante. Este vorba de un efect cumulativ pe termen lung, care duce la instalarea acestor boli cronice și a unor forme de cancer", a spus medicul toxicolog Radu Ţincu, la Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN.

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close