Antena 3 CNN Actualitate Top trei medicamente eficiente împotriva COVID-19 care lipsesc din România

Top trei medicamente eficiente împotriva COVID-19 care lipsesc din România

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 23:40 20 Sep 2021 Modificat la 23:57 20 Sep 2021
medicamente-covid-19-romania
Sursa foto: Pixabay

Doctorul Sanda Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București Ilfov, doctorul Laura Zanafin, medic primar ATI la Spitalul Colentina, și profesorul universitar doctor Carmen Dorobăț, medic primar infecționist, au vorbit la Sinteza Zilei despre eficiența acestor medicamente: anticorpii monoclonali, Favipiravir și Arbidol.

Medicii susțin că în spitalele în care lucrează nu există anticorpi monoclonali, iar Favipiravir există cu discontinuități. La Spitalul Colentina nu au fost aduși niciodată anticorpi monoclonali. Favipiravir nu a existat niciodată în farmacii și a fost distribuit doar în spitale, susține doctorul Sanda Alexiu.

Profesorul universitar doctor Carmen Dorobăț este de părere că cele trei medicamente sunt excelente în tratarea COVID-19, însă precizează că se administrează în etape diferite ale evoluției bolii:

„Injectăm direct anticorpii, blocăm receptorul și în acest fel dinamica virală este aproape de zero, este mult diminuată. Ca urmare, nu văd cum un medic poate și nu vrea, sau poate să pună o problemă financiară când este cazul de mai multe vieți.

Anticorpii monoclonali în primul rând, iar pentru forme de pre terapie intensivă, Remdesivirul își are rolul lui, iar pentru Favipiravir și Arbidol, formele ușoare și medii, pentru a nu ajunge în spital.

Am avut rezultate foarte bune (n.r. cu Favipiravir și Arbidol).”

Carmen Dorobăț spune că Arbidolul nu se găsește în spitale: 

„Am primit sponsorizare de la domnul Becali, nu de la Ministerul Sănătății. Am făcut adrese prin Comisia de Boli infecțioase către Ministerul Sănătății și ANMDM pentru a aproba utilizarea acestui medicament pe teritoriul României și nu avem niciun răspuns, de un an.”

Întrebată dacă aceste medicamente ar fi ajutat pacienţii să nu ajungă la ATI, medicul Laura Zarafin a precizat că da ar ajuta foarte mult mai ales dacă si medicii de familie le-ar avea disponibile.

„Chiar se vorbea despre costul anticorpilor monoclonali, dar și Remdesivirul are un cost extraordinar de mare și pe acela l-am cumpărat și când ne-am dat seama că nu este eficient în timp.

Favipiravir, ca și anticorpii monoclonali, este extrem de eficient administrat în primele trei zile, de preferință chiar în momentul în care iese PCR pozitiv.

Cu cât este administrat mai devreme cu atât eficacitatea este mult mai mare. Desigur, anticorpi monoclonali ar fi ideal să-i avem. Din câte știu eu, Balșul i-a avut. Nu știu dacă mai are în prezent, au avut un studiu pilot cu rezultate foarte bune.”

Ministerul Sănătății a cumpărat masiv Remdesivir, însă medicul Laura Zarafin susține că acest medicament nu este eficient în cazurile critice:

„În cazurile critice Remsesivir-ul nu are eficiență. Poate administrat precoce, în formele medii să aibă efect dar în terapie nu am avut niciun fel de rezultat cu Remdesivir-ul."
 

×
Etichete: COVID-19 medicament
Parteneri
x close