Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu, despre Revoluţie: Sacrificiul eroilor din decembrie 1989 nu trebuie uitat niciodată

Traian Băsescu, despre Revoluţie: Sacrificiul eroilor din decembrie 1989 nu trebuie uitat niciodată

Traian Băsescu, despre Revoluţie: Sacrificiul eroilor din decembrie 1989 nu trebuie uitat niciodată
22 Dec 2008   •   13:36

Preşedintele Traian Băsescu a adresat un mesaj cu ocazia aniversării a 19 ani de la căderea regimului comunist.
Şeful statului le-a transmis românilor că au datoria să îi cinstească pe cei care au plătit cu sângele lor pentru libertate şi a amintit motivele pentru care s-au revoltat în urmă cu 19 ani: lipsa oricărei libertăţi, represiunea şi umilinţa vieţii zilnice.
"Aniversăm astăzi 19 ani de când regimul totalitar comunist a fost înlăturat prin voinţa românilor care au învins frica şi au reuşit să răstoarne un sistem care se credea veşnic. Datoria noastră este să-i cinstim pe cei care au plătit cu sângele lor pentru libertatea de care ne bucurăm noi acum. Sacrificiul eroilor din decembrie 1989 nu trebuie uitat niciodată", a afirmat preşedintele.
Traian Băsescu a adăugat că, în ultimii 19 ani, traiectoria ţării noastre a fost corectă, dar mai sunt multe progrese de făcut şi promisiuni de împlinit.
"În decembrie 1989 ne-am recâştigat dreptul de a fi noi înşine, drept pe care nu trebuie să-l mai pierdem niciodată", a mai declarat Traian Băsescu.
Antena 3

×
Subiecte în articol: revolutie
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close