Antena 3 CNN Actualitate Trei din şoferii care conduceau pe contrasens pe Autostrada Soarelui, fără permis şi amendaţi

Trei din şoferii care conduceau pe contrasens pe Autostrada Soarelui, fără permis şi amendaţi

Trei şoferi au rămas fără permis şi au fost sancţionaţi, după ce zeci de conducători auto au fost filmaţi mergând pe contrasens pe Autostrada A2 şi A4, la Constanţa.

Trei din şoferii care conduceau pe contrasens pe Autostrada Soarelui, fără permis şi amendaţi
Sursa foto: Facebook/ Diana Oniscu
de Georgiana Adam    |    21 Iul 2021   •   12:10

"Până în acest moment, colegii mei au sancţionat deja trei persoane şi au fost reţinute permisele de conducere. Toate aceste activităţi de identificare a persoanelor continuă", a declarat Georgian Drăgan, purtător de cuvânt IGPR, potrivit observatornews.ro.

Zeci de șoferi au fost surprinși circulând pe contrasens, pe autostrada A2 și A4, în apropiere de Constanța.

Poliţia caută şi restul şoferilor care au condus pe contrasens

Explicaţia lor a fost la fel de ciudată precum gestul în sine: şoferii s-au temut că pe sensul spre Constanţa ar putea exista un blocaj.

Pericolul a fost cu atât mai mare cu cât o bună parte dintre şoferi au ocupat atât banda de urgenţă pe contrasens, cât şi prima bandă. S-au întors şi au circulat aşa aproape un kilometru. 

"Pericolul la care s-au expus atât pe ei, cât şi pe ceilalţi participanţi este unul crescut. Putea să se producă o tragedie cu consecinţe foarte grave", a declarat Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliţiei Române.

Şoferii spun că au crezut că e blocaj pe Autostrada

Cel puțin 20 de maşini au fost filmate circulă pe contrasens, spre disperarea şoferilor care se îndreptau regulamentar spre Bucureşti.

Poliţiştii au deschis o ancheta, iar şoferii identificaţi în baza imaginilor vor rămâne cel puţin două luni fără permisul de conducere.
 

×
Subiecte în articol: contrasens permis autostrada Soarelui
Parteneri
Cod Galben de vijelii, ploi torențiale și grindină. 17 județe vizate
x close