Antena 3 CNN Actualitate Violeta Alexandru vrea să dea afară un şef ITM şi vine cu soluţii radicale: Nu aș ezita să desființez instituția și să o reconstruiesc de la 0

Violeta Alexandru vrea să dea afară un şef ITM şi vine cu soluţii radicale: Nu aș ezita să desființez instituția și să o reconstruiesc de la 0

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că unul dintre şefii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din teritoriu, mai exact cel din Prahova, ar trebui să demisioneze şi propune chiar "soluţii radicale", dacă instituţia nu-şi rezolvă problemele. Şefa de la Muncă vorbeşte chiar şi de desfiinţarea instituţiei şi reconstruirea ei de la zero.

Violeta Alexandru vrea să dea afară un şef ITM şi vine cu soluţii radicale: Nu aș ezita să desființez instituția și să o reconstruiesc de la 0
Sursa foto: Hepta
de Denisa Nedelcu    |    25 Iun 2020   •   10:00

Decizia Violetei Alexandru vine după ce, explică ministrul, a verificat cazul unei angajate a unei societăți de confecții, cu sediul în București și punct de lucru în Prahova, care nu și-a primit drepturile salariale şi s-a confirmat adevărat.

"Supra-controlul nu a identificat solicitarea doamnei de concediu fără plată și, totuși, societatea a înregistrat-o în contabilitate ca fiind în concediu. Inițial, la controlul ITM Prahova, nu s-a văzut acest aspect. Nu spun că toţi angajatorii fac astfel de lucruri. (...) Dar nu așa, nu accept! Cea mai bună soluție, când treci prin greutăți, este să le recunoști și să discuți, deschis, cu echipa", adaugă Violeta Alexandru.

 

"Se confirmă informația apărută în spațiul public cu privire la o angajată a unei societăți de confecții, cu sediul în București și punct de lucru în Prahova, care nu și-a primit drepturile salariale. Am fost atentă din primul moment în care a apărut informația, este datoria mea să verific informațiile și mesajele primite.

Supra-controlul nu a identificat solicitarea doamnei de concediu fără plată și, totuși, societatea a înregistrat-o în contabilitate ca fiind în concediu. Inițial, la controlul ITM Prahova, nu s-a văzut acest aspect.

Nu spun că toţi angajatorii fac astfel de lucruri. Țara aceasta se bazează pe antreprenori, oameni care și-au adunat economiile ca să pună pe picioare o afacere, oameni greu încercați în această perioadă în care nu au mai fost comenzi/încasări. Când banii nu îți mai intră în cont și începi să îți dai seama că nu mai ai resurse pentru salarii - numai angajator să nu fii.

Dar nu așa, nu accept! Cea mai bună soluție, când treci prin greutăți, este să le recunoști și să discuți, deschis, cu echipa.

Controlul ITM Prahova & ITM București în această speță, despre care s-a vorbit în spațiul public, are minusuri. O scrie clar Inspectorul General de Stat Ucă căruia i-am cerut explicații din primul moment în care a apărut informația. Ar fi fost de dorit să mă sesizeze el și să îmi propună să comunicăm public poziția IM, nu invers.

Mesaj pentru directorul ITM Prahova: Faceţi un pas în spate!

Dacă am spus că Inspecția Muncii va lucra ținând cont de sesizările oamenilor, chiar trebuie să se țină cont, nu mimăm acest lucru. Iată cum ies lucrurile la iveală și asemenea lucruri îi afectează și pe cei care muncesc cu seriozitate în instituție.

Inspectorul-şef Ionescu, cel care conduce Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, trebuie să facă un pas în spate. Înțeleg din informarea de astăzi că acolo s-a efectuat controlul, la punctul de lucru din Prahova. Inspectorul-şef Bujor, cel care conduce Inspectoratul Teritorial de Muncă București, unde s-a primit inițial sesizarea, aici fiind sediul firmei - avertisment: sunt atentă la activitatea pe care o aveți! Nu se poate să primiți o sesizare, să o trimiteți mai departe și să nu vă mai intereseze. Inspectorul General de Stat va coordona toate supra-verificările și îmi va comunica măsurile luate.

Nu a fost săptămână în ultima perioadă - după ce în prima parte a mandatului, fostul Inspector General de Stat a făcut tot posibilul să mă sfideze - ca să nu urmăresc ce rezultate concrete (concrete pentru viața oamenilor) are instituția. Știu să citesc statisticile, căci am primit statistici, situații, date despre îndeplinirea normei, pentru care nu îmi ajunge un raft de dosare. Nu mă impresionează raportările pentru că am metode de verificare a acestora. De altfel, primesc semnale că în unele ITM-uri, înfrățirea cu cei care comit ilegalități ar fi cam la nivelul dintre interlopi și poliția locală sector 4, așa cum a descris presa.

Ministrul Muncii, soluţie radicală pentru ITM

În tot acest timp, aud că există un sindicat al angajaților din ITM. Din ce văd, își aduc aminte că sunt angajați doar când doresc noi drepturi (au cerut recent spor), nu când trebuie protejate drepturile altora. O să auziți de ei; liderii lor se vor mobiliza să mă denigreze. Din nou. Păcat de cei care își fac treaba.

Dacă instituția nu se scutură de probleme, am o soluție radicală. În astfel de situații nu aș ezita să desființez instituția și să o reconstruiesc de la 0. O nouă lege ar ajunge, însă, la Parlament. La PSD, adică. Care a știut toate aceste practici.

O rog pe doamna căreia ITM Prahova & ITM București nu i-au făcut dreptate, să îmi dea un semn. Aș vrea să îi cer scuze", este mesajul transmis de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pe pagina sa de Facebook.

×
Subiecte în articol: Violeta Alexandru ITM Prahova
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close