Azi e 23 august. În 1944, România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva Germaniei hitleriste. În comunism, a devenit ziua naţională a României.
Şoimi ai patriei, pionieri şi muncitori îmbrăcaţi de sărbătoare, cu toţii defilau pe 23 august, în cinstea partidului şi a conducătorului iubit. Oamenii erau luaţi din fabrici, împărţiţi în grupuri şi aliniaţi pentru paradă. Cântecele patriotice şi lozincile, care îi preaslăveau pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, răsunau ziua întreagă în toate oraşele ţării.
Stadionul 23 august se umplea de oameni în marea zi de sărbătoare. Totul era aranjat în cele mai mici detalii. De la hainele pe care le purtau oamenii cu drapele, eşarfe şi baloane în mâini până la modul în care erau grupaţi pe coloane. Văzuţi de sus, formau ei înşişi un mesaj de mulţumire partidului şi conducătorului Nicolae Ceauşescu.
De altfel, numele lui Ceauşescu era peste tot: pe pancarde şi în glasurile românilor. Tovarăşul şi soţia, Elena, urmăreau totul de la tribune.
Ziua Naţională era sărbătorită cu fast în toate oraşele ţării. Străzile se umpleau de care alegorice împodobite cu flori, în timp ce şoimi ai patriei, pionieri şi muncitori scoşi din fabrici erau aliniaţi pentru marea paradă.
"Stima noastra şi mândria, Ceauşescu, România!" sau "Partidul, Ceauşescu, România" erau unele dintre lozincile cel mai des auzite, pe care oamenii le strigau, de regulă, când treceau prin faţa tribunei unde stăteau mai marii partidului comunist.
