Antena 3 CNN Actualitate Acuzații de plagiat la vârful Academiei de Poliție. ”Îmi asum!”

Acuzații de plagiat la vârful Academiei de Poliție. ”Îmi asum!”

Adrian Iacob, rectorul Academiei de Poliție, este acuzat de plagiat, unul dintre articolele asumate de acesta apăruse cu un an înainte, sub altă semnătură. Iacob spune că autorul a fost de acord cu preluarea, lucru susținut chiar de cel care a realizat acest articol.

"Faptul că tehnoredactând un document şi având acceptul persoanei în cauză l-am publicat în nume propriu, mi-l asum. Faptul că este plagiat este exclus. Îmi asum faptul că nu am scris 100% şi îmi asum faptul că am fost de comun acord ca dumnealui să publice prima dată în cartea respectivă, iar eu am publicat ulterior, la un an şi ceva diferenţă rezultaltul muncii noastre, în echipă", a declarat pentru Digi24 Adrian Iacob.

"M-a întrebat, vă trec? Nu, sunt în cartea aia, nu îmi trebuie!" , a confirmat Constantin Drăghici,autorul articolului.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Două linii de tramvai din Bucureşti sunt blocate, din cauza unui accident