Antena 3 CNN Life Știinţă Aflată în spaţiu, o astronaută franceză a declarat că vede „seceta care se instalează” pe Pământ

Aflată în spaţiu, o astronaută franceză a declarat că vede „seceta care se instalează” pe Pământ

R.M.
1 minut de citit Publicat la 22:30 03 Iun 2026 Modificat la 22:30 03 Iun 2026
„Seceta se vede din spațiu”, spune o astronaută aflată pe ISS. Imagine cu caracter ilustrativ. sursa foto: Getty Images

Astronauta franceză Sophie Adenot a vorbit de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), într-o videoconferinţă la care au participat mai mulţi elevi, despre impactul omului asupra mediului înconjurător şi a declarat că vede „seceta care se instalează” pe Terra, informează AFP, citată de Agerpres.

„De aici vedem, într-adevăr, amprenta omului asupra naturii, vedem mai ales pădurile care sunt transformate, vedem câmpurile cultivate şi vedem, de asemenea, seceta care se instalează”, le-a povestit astronauta franceză celor aproximativ o sută de elevi invitaţi la sediul Centrului Naţional de Studii Spaţiale din Toulouse, în sud-vestul Franţei.

Astronauta franceză, în vârstă de 43 de ani, aflată într-o misiune la bordul ISS din februarie 2026, s-a declarat impresionată în special de modul în care este folosită apa în agricultură: „Sistemele de irigaţii cu irigare circulară, pe care agricultorii le folosesc - este cu adevărat impresionant să vezi toate acestea”.

Ea le-a dedicat aproximativ douăzeci de minute elevilor francezi, care au putut să o vadă pe un ecran gigant, plutind în condiţii de imponderabilitate în mijlocul staţiei, în timpul acestei discuţii - singura programată în cadrul misiunii sale spaţiale.

Întrebările elevilor, selecţionaţi de la ciclul primar până la liceu, au variat de la tehnica de comunicare dintre ISS şi Pământ şi până la subiecte mai prozaice, cum ar fi somnul astronauţilor.

„Când am ajuns aici, nu ştiam deloc în ce fel somnul nostru va fi afectat, dar, de fapt, te asigur că, în final, dormim foarte, foarte bine în spaţiu”, i-a răspuns Sophie Adenot unui elev de gimnaziu, precizând că doarme într-un sac de dormit agăţat de un perete, pentru a nu pluti în derivă în timpul somnului în interiorul staţiei.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole