Antena 3 CNN Life Alimentele care scad la jumătate riscul de Alzheimer

Alimentele care scad la jumătate riscul de Alzheimer

<1 minut de citit Publicat la 21:41 04 Mar 2020 Modificat la 21:41 04 Mar 2020

Specialiştii spun că această dietă are efecte benefice chiar şi dacă nu este urmată cu meticulozitate.

Dieta include trei porţii de cereale integrale consumate zilnic, alături de o salată şi o porţie de legume, ulei de măsline şi un pahar cu vin, scrie doctorulzile.ro.

Potrivit noului studiu, realizat de cercetătorii de la Rush University Medical Centre din Chicago, persoanele care au urmat strict această dietă au prezentat cu 53% mai puţine riscuri de a dezvolta maladia Alzheimer, iar cei care nu au respectat-o în totalitate au prezentat cu 35% mai puţine riscuri de a se îmbolnăvi.

Lista celor zece alimente care protejează creierul: legume cu frunze verzi, alte legume, nuci, fructe de pădure, leguminoase (fasole, năut etc.), cereale integrale, peşte, pui, ulei de măsline, vin.

De asemenea, topul alimentelor care afectează sănătatea creierului este format din carne roşie, unt şi margarină, brânză, produse de patiserie şi dulciuri, alimente prăjite şi de tip fast-food.

Gustările ar trebui să se bazeze pe nuci şi seminţe, leguminoasele ar trebui servite o dată la două zile, carnea de pui şi fructele de pădure – de cel puţin două ori pe săptămână, iar peştele – cel puţin o dată pe săptămână.

Etichete: Alzheimer
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole