Antena 3 CNN Politică Alin Tișe: PNL e dator țării să participe la instalarea unui guvern. Bolojan nu e niciun salvator și nu e șeful nostru

Alin Tișe: PNL e dator țării să participe la instalarea unui guvern. Bolojan nu e niciun salvator și nu e șeful nostru

R.M.
5 minute de citit Publicat la 22:13 17 Iun 2026 Modificat la 22:13 17 Iun 2026
Președintele CJ Cluj, Alin Tișe. Foto: Agerpres

Alin Tișe, președintele liberal al Consiliului Județean Cluj (CJ), a declarat miercuri seara, într-o intervenție la Sinteza Zilei, că Partidul Național Liberal este dator țării să participe la instalarea unui guvern. „Până acum a fost bună relația cu PSD-ul și am reușit ca al treilea partid din Parlament să dăm un prim-ministru. Atunci nu am avut o problemă, iar acum suntem consecvenți, pentru că, dintr-o dată, președintele României este un trădător care vrea să rupă partidul”, a mai spus acesta.

„Da, consider că Partidul Național Liberal este obligat să se situeze deasupra vremurilor și se pune înaintea interesului de partid existența statului de drept pentru că în momentul de față, prin această criză prelungită de 50 de zile, Partidul Național Liberal și-a uitat menirea pentru care este în Parlament.

Poziția mea, exprimată de 50 de zile, zi de zi, aproape, sigur catalogat apoi trădător, omul nu știu cui și așa mai departe... Poziția mea fără echivoc a fost următoarea: PNL-ul este dator pentru această țară să participe la instaurarea unui guvern, iar dacă ulterior, PNL-ul dorește să rămână în opoziție, nu are decât să o facă, dar în niciun caz nu poate sabota realizarea și crearea unui guvern al acestei țări, pentru că pentru asta au votat oamenii PNL-ul ca să gireze și să participe la un guvern. 

Ori, din păcate, această luptă politică care s-a transformat într-o luptă personală în dispute care nu au nicio legătură cu oamenii, toate acestea au făcut din PNL astăzi o redută de luptă în care oamenii nu mai înțeleg nimic și în care își imaginează unii că, ducându-se între oameni, vor explica că dacă vor conduce țara PSD-ul cu AUR, vor trăi prost și dacă noi suntem în opoziție, vom crește ca Făt-Frumos.

Aceste lucruri nu mai pot continua, pentru că, dincolo de a fi om al administrației, eu sunt și un mic antreprenor de o viață și știu ce înseamnă să pierzi, să dai o factură, să plătești o factură în luna care vine, să vină o rată de la bancă. 

Antreprenorii dau faliment pe capete, șomajul este în creștere. Astăzi am avut inflație de 11%. Au crescut ratele la bănci într-o lună de mii de lei, numai pur și simplu din această creștere, iar politicienii au timp să se răfuiască între ei și să vadă cum este fiecare mai bine din această luptă care nu are legătură cu oamenii. 

Asta este poziția mea foarte clară. PNL-ul este dator să facă asta. În mod evident, partidul poate pe urmă, în plan intern, să ia măsuri. Dar ce avem cu țara? 

Cu ce ne-a greșit țara? Ca să ne lămurim între noi de ce a trădat celălalt, de ce ne-a trădat celălalt, care e trădătorul mai mare, care e mai mic. Păi atunci ar fi să o luăm de la trădătorii domnului Crin Antonescu din campanie, de la trădătorii domnului Ciucă, din alegeri, e plin partidul de trădători. 

Asta nu înseamnă că noi acum stăm și ținem o țară întreagă spunând ceva de genul: Am auzit un lider liberal zilele trecute.  'Domnule, abia aștept să fie condusă această țară de PSD cu AUR, să ajungă AUR-ul la putere. De-abia aștept! Ne dorim asta'. 

Să îi auzi pe unii lideri PNL spunând asta, te cutremuri, pentru că rolul tău ca partid este să dai țării un guvern”, a declarat Alin Tișe.

Alin Tișe: „Este teama de a fi exclus din partid”

Acesta a mai fost întrebat și despre posibilitatea ca guvernul condus de Adrian Veștea să fie susținut de un număr mai mare de parlamentari PNL decât cel estimat inițial.

„Greu de spus, pentru că sigur este teama de a fi exclus din partid, însă nu cred că mai e nevoie să fie exclus din partid, pentru că PNL-ul a dat nu știu câte decizii până în prezent, prin care au stabilit că toți cei care votează în afara liniei partidului practic se auto exclud din partid. 

Nu înțeleg acum de ce mai fac congrese pentru a da oameni afară, câtă vreme toți cei care își vor asuma votul pentru acest guvern, prin decizia partidului, se situează în afara partidului.

Dar problema de fond din partid este alta, pentru că acest moment poate va contribui și la o clarificare a identității viitoare a acestui partid, pentru că aici nu este strict problema doar acum de această chestiune, este vorba de acele orientări pe care partidul le are și în care oamenii trebuie să se definească, să se decidă. 

Partidul Național Liberal rămâne un partid național conservator, așa cum este în statut, sau este un partid care merge într-o altă direcție. Asta este o altă discuție spre progres și așa mai departe.

Deci, eu mi-aș dori ca acest guvern să fie votat de cât mai mulți parlamentari pentru a da țării un guvern, iar ulterior, în interiorul partidului, să se continue răfuielile până când partidul acesta va rămâne poate inexistent, va rămâne mai mic decât este astăzi.

Iar chestiunea legată de PNL, care acum de fapt nu mai dorește, pentru că a devenit brusc niște fecioare ieșite din bordel, scuzați-mi exprimarea. 

Până acum a fost bună relația cu PSD-ul și am reușit cu al treilea partid din Parlament să dăm un prim-ministru. Atunci nu am avut o problemă, iar acum suntem consecvenți, pentru că dintr-o dată, președintele României este un trădător care vrea să rupă partidul și nominalizând pe cineva de la alt partid dintr-o dată nu mai este un președinte democrat. Păi când era bun președintele? Când a numit de la PNL pe domnul Bolojan ca să facă guvernul, a fost bun președintele, deși eram în partidul al treilea din Parlament.

Iar acum, când președintele încearcă disperat să dea țării un guvern, nu mai suntem de acord cu nimic. Păi unde este această ipocrizie maximă pe care o avem? De unde atâta ipocrizie? 

Totuși, PNL-ul e un partid de 12%, pe redistribuire ajuns la 14. Și cu toate acestea ,PNL-ul a guvernat țara, a avut prim-ministru.

„Bolojan nu este niciun salvator și nu este șeful nostru”

Totodată, președintele CJ Cluj a fost întrebat și despre afirmațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora Ilie Bolojan l-ar fi „mințit” pe președintele României că susține formarea unui guvern tehnocrat de către Eugen Tomac, apoi a spus că nu mai votează. 

„Sigur, legat de acest aspect, eu nu am date, dar sigur ar trebui să lămurească asta domnul Bolojan. Însă, dacă ar fi să mă refer la domnul Bolojan, el este președintele acestui partid. El nu este niciun salvator, nu este niciun șef de partid autoritar, providențial. El este acolo pentru că noi toți ceilalți din țară i-am dat un vot și nu este șeful nostru.

Este colegul nostru de partid care trebuie să ducă la capăt un mandat pe care partidul i-l dă, iar dacă se confundă partidul, care se cheamă Partidul Național Liberal, nu se cheamă Partidul Național. Bolojan, practic, domnul Bolojan este acolo, prin munca noastră, a tuturor și prin voturile pe care noi toți am reușit să i le aducem.

Dincolo de toate aceste ambiții și de certurile pe care domnul Bolojan le are cu cineva în partid, este obligat față de această țară și față de acest partid să găsească soluțiile cele mai bune”, a încheiat Alin Tișe.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole