Antena 3 CNN Externe Aproape 1000 de oameni au murit în Iran, în urma războiului cu Israelul

Aproape 1000 de oameni au murit în Iran, în urma războiului cu Israelul

A.I.
1 minut de citit Publicat la 16:59 30 Iun 2025 Modificat la 17:00 30 Iun 2025
Distrugeri în Teheran, în urma loviturilor israeliene. Foto: Hepta

Cel puțin 935 de persoane au fost ucise în Iran în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, care s-a încheiat pe 24 iunie, a relatat luni agenția oficială de știri iraniană IRNA, potrivit Agerpres.

„În timpul războiului de 12 zile purtat de regimul sionist împotriva țării noastre, 935 de martiri au fost identificați până acum, inclusiv 132 de femei și 38 de copii”, a precizat agenția, citându-l pe Asghar Jahangir purtătorul de cuvânt al puterii judiciare a republicii islamice.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană masivă asupra Iranului pe 13 iunie, invocând faptul că vrea să împiedice această țară să se doteze cu bomba atomică.

Sute de ținte militare și nucleare, precum și zone populate, au fost vizate de aceste atacuri.

Mai mulți oficiali de rang înalt, precum și savanți atomiști implicați în programul nuclear, au fost uciși, fiind vizați în mod explicit de statul evreu.

Teheranul a răspuns cu tiruri de rachete și drone asupra Israelului, care au provocat 28 de morți și distrugeri semnificative în orașe precum Haifa și Tel Aviv, conform autorităților israeliene și presei internaționale.

În război au intervenit și SUA, care au bombardat în noaptea de 21 spre 22 iunie mai multe situri nucleare iraniene, inclusiv pe cel de la Fordow, construit sub un munte.

Un armistițiu inițiat de președintele american Donald Trump a intrat în vigoare pe 24 iunie.

Oficialii iranieni, surprinși că atacurile ordonate de Trump nu au fost atât de distrugătoare

Statele Unite au interceptat convorbiri ale unor oficiali iranieni de rang înalt, în care aceștia își exprimau surprinderea că atacurile ordonate de Donald Trump asupra facilităților nucleare Fordow, Natanz și Isfahan au fost mai puțin devastatoare decât se așteptau.

Discuțiile, obținute de serviciile americane de informații, au fost dezvăluite de surse ale publicației Washington Post, sub protecția anonimatului.

Informațiile din Washington Post contrazic, încă o dată, versiunea oficială a administrației Trump, care a susținut că operațiunea de acum nouă zile, denumită „Midnight Hammer”, ar fi distrus „complet și total” programul nuclear al Iranului.

Administrația Trump nu contestă existența acestor convorbiri, care nu au mai fost dezvăluite anterior, însă respinge concluziile iranienilor.

„Este rușinos că Washington Post sprijină infractorii prin publicarea unor scurgeri de informații scoase din context. Ideea că oficiali iranieni anonimi știu ce se întâmplă sub sute de metri de moloz este un nonsens. Programul lor de arme nucleare este încheiat”, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole