Antena 3 CNN Actualitate Social Atenție, șoferi! Când vor începe să fie ridicate maşinile parcate neregulamentar, în Capitală

Atenție, șoferi! Când vor începe să fie ridicate maşinile parcate neregulamentar, în Capitală

de S.T.    |   

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat, vineri, că proiectul privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar ar putea intra în vigoare în primăvară, după ce va intra în plen pe data de 20 februarie.

Taxa pentru recuperarea unei maşini ridicate ajunge la 500 de lei.

„Pe 20 februarie va intra proiectul în plen, aşteptăm 10 zile ca să fie publicat în Monitorul Oficial, aşteptăm şi punctul de vedere al prefectului, care nu poate fi decât unul pozitiv, după care credem că în maximum 30 de zile (în primăvară – n.r.) vom avea acest regulament în vigoare”, susţine Bădulescu.

Pe site-ul Primăriei Bucureşti a fost publicat, în decembrie, un proiect de hotărâre privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti.

De această operaţiune se va ocupa Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti S.A., iar activitatea va avea loc 24 din 24 de ore.

Proiectul de hotărâre este supus dezbaterii publice timp de 30 de zile lucrătoare, termenul fiind 8 februarie 2019.

Sursă: Mediafax
Subiecte în articol: Primăria Bucureşti
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă