Antena 3 CNN Economic Black Friday 2017. Record absolut de Black Friday

Black Friday 2017. Record absolut de Black Friday

Tranzacţiile online de Black Friday 2017 erau în creştere vineri dimineaţă cu 460% faţă de acceeaşi perioadă a anului trecut, iar volumele tranzacţionate pe platforma furnizorului de servicii de plată PayU România în intervalul orar: 00:00-08:00 totalizau 31 de milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei. 

Între orele 07:00-08:00 tranzacţiile au însumat 26,5 milioane lei. Numărul de tranzacţii a fost de 40.000 , iar 27.300 dintre tranzacţii au fost înregistrate în intervalul 07:00-08:00. 

Potrivit PayU România, valoarea medie a coşului de cumpărături a fost de 782 lei, iar cea mai mare tranzacţie înregistrată în platforma PayU România a fost de 35.185 lei. 

'Observăm o creştere a numărului tranzacţiilor, dar şi a volumului acestora cu peste 460%, dacă ne raportăm la intervalul 00:00 - 08:00 şi îl comparăm cu acelaşi interval al anului trecut. Principala cauză este pusă pe seama creşterii plăţii cu un singur click (pay by click). Până în momentul de faţă, 70% din totalul tuturor plăţilor a fost efectuat prin această metodă. Practic s-a simplificat foarte mult procesul de plată. Ponderea acestei metode de plată se datorează şi campaniilor realizate de comercianţi privind salvarea datelor de card înainte de Black Friday', a declarat Elena Gheorghe, Business Development Manager PayU România.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Black Friday record vanzari
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite