Antena 3 CNN Actualitate Justiție Bogdan Pîrlog, candidat la funcţia de procuror general, spune că e „unul dintre cele mai dificile momente pentru a fi magistrat”

Bogdan Pîrlog, candidat la funcţia de procuror general, spune că e „unul dintre cele mai dificile momente pentru a fi magistrat”

R.M.
3 minute de citit Publicat la 17:22 23 Feb 2026 Modificat la 17:22 23 Feb 2026
Bogdan Pîrlog spune că e „ridicol” modul de promovare la Înalta Curte / sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bogdan-Ciprian Pîrlog, candidat la funcţia de procuror general al României, a declarat luni, în timpul interviului susţinut la Ministerul Justiţiei, că sistemul judiciar a pierdut pentru prima dată suportul opiniei publice şi a criticat modul în care se fac promovările în magistratură, pe care l-a catalogat ca fiind „ridicol”. Acesta a mai adăugat că „suntem într-o profundă criză la nivel de sistem. Este unul dintre cele mai dificile momente pentru a fi magistrat”.

„Să nu uităm că una dintre problemele pentru care ne aflăm acum într-un moment extrem de dificil este faptul că, pentru prima dată, am pierdut suportul opiniei publice. Este unul dintre cele mai dificile momente pentru a fi magistrat. Întotdeauna au existat curente, dar în permanenţă a fost, fie de o parte, fie de alta, un puternic curent al opiniei publice. Acum, ne bazăm în cel mai bun caz pe o ostilitate cât de cât indiferentă.

Asta în momentul în care nu este o ostilitate extrem de agresivă la nivelul tuturor. Dacă noi, care suntem mai vechi, am mai trăit tot felul de fenomene, îmi închipui ce este pentru tinerele generaţii din magistratură, care reprezintă viitorul şi pentru cei care ar vrea să intre în magistratură, să vadă ce înseamnă să îţi asumi o profesie în care societatea din care provii şi pentru care urmează să desfăşori un serviciu public te urăşte din start", a spus Pîrlog, în faţa unei comisii conduse de ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, potrivit Agerpres.

Pîrlog spune că e „ridicol” modul de promovare la Înalta Curte

El a criticat sistemul actual de promovare în magistratură pe baza unui concurs de dosare, fiind adeptul unui examen scris, de tip teste grilă, care este mult mai „curat” decât „subiectivismul dus până la agresiune" din prezent.

„Revenind la legile justiţiei, actuale. Înlăturarea sistemului de promovare prin examen, care a avut de-a lungul timpului o serie de contestatari. Nici eu nu am fost încântat de testele acelea grilă. Mi-am luat gradul de Parchet de pe lângă Înalta Curte din treaptă în treaptă, dând acel tip de examen. Dar, trecând prin toate formele de examen, am ajuns la concluzia că, în acest moment al dezvoltării societăţii noastre, este cel mai curat mod de promovare.

Nu rezolvă toate problemele, nu răspunde la necesitatea celor care muncesc. (...) Multă lume confundă şi critică că se face promovare pe bază de interviu. Nu se face pe bază interviu, se face pe baza unei evaluări, care de foarte multe ori ne-am lovit în practică cu nişte situaţii absolut ridicole. Am văzut un subiectivism dus până la agresiune. Colegi care au fost depunctaţi pe motiv că au exercitat căi de atac, ignorând un RIL sau un HP, care au fost date câteva luni mai târziu faţă de momentul exercitării căii de atac. (...)

Un astfel de examen nu poate răspunde necesităţii unei promovări meritocratice la un astfel de nivel. Riscă să creeze un sistem de relaţii clientelare. (...) Mai bine ne întoarcem la sistemul legii din 1992, când pur şi simplu se anunţa că urmează X să promoveze şi să facă un referat", a susţinut Pîrlog.

De asemenea, procurorul a catalogat drept „ridicol” modul de promovare la Înalta Curte.

„La fel promovarea la Înalta Curte, fără să există un examen scris. Mi se pare de asemenea ridicol. Explicaţia că aceia care au ajuns până la nivel de curte de apel deja ştiu şi ar fi o insultă... Ce vă spun este ceea ce am extras din comunicările colegilor, care au făcut astfel de afirmaţii, chiar vorbim de secţie pentru judecători, cum că ar fi o umilire a judecătorilor, că la nivel de curte de apel nu se mai justifică să le fie testate cunoştinţele.

Mă scuzaţi, dar mi se pare absolut nelalocul lui acest fel de a pune problema. În definitiv, faptul că în urmă cu 10 - 15 ani am promovat un examen nu înseamnă că am rămas la acelaşi nivel. (...) Vedem, unii colegi se menţin, sunt la zi cu legislaţia, muncesc, alţii reuşesc să găsească, pe principiul minimei rezistenţe, posibilitatea de a fenta acestea.

Mi se pare ridicol să presupunem din oficiu că o persoană care ocupă o poziţie şi care a luat un examen în urmă cu extrem de mult timp şi-a păstrat toate cunoştinţele la nivelul unui judecător de Înaltă Curte", a punctat Bogdan Pîrlog.

Bogdan Pârlog, procuror militar şi preşedinte al Asociaţiei "Iniţiativa pentru Justiţie", este unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai actualului CSM, fiind sancţionat de mai multe ori de Consiliu, inclusiv pentru declaraţii care ar aduce "atingere prestigiului justiţiei".

El a făcut parte din primul grup de magistraţi care a acceptat să discute în mod public, la întâlnirea din decembrie 2025 de la Palatul Cotroceni, despre problemele grave din justiţie.

A devenit cunoscut în spaţiul public după ce a deschis dosarul împotriva jandarmilor pentru violenţele de la mitingul din 10 august 2018.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole