Antena 3 CNN Actualitate Religie Cea mai veche rugăciune care curăță mintea și inima omului

Cea mai veche rugăciune care curăță mintea și inima omului

Această rugăciune ne-a fost lăsată de Mântuitorul Hristos în pilda vameșului și a fariseului. Ea poartă mai multe denumiri, „rugăciunea minții”, „rugăciunea inimii” sau „rugăciunea lui Iisus”.

De asemenea, are și mai multe forme: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, dar poate să îmbrace și alte forme asemănătoare.

Un părinte din Sfântul Munte, care făcea curat în camerele pelerinilor folosind o sticlă cu pulverizator care conținea o soluție de curățat, mi-a spus: „Rugăciunea minții este ca această soluție: de fiecare dată când o spui, mai cureți putin din inimă”.

Rugăciunea minții este o rugăciunea care, rostită cât mai des, oriunde ne aflăm, fie că mergem, fie că stăm, ori lucrăm ceva, ea curăță mintea și inima omului. Este o rugăciune foarte puternică ce trebuie rostită cu atenția minții. La început, acest lucru poate fi foarte greu, căci mintea noastră este obișnuită să se răspândească, însă ea lucrează chiar și dacă noi nu simțim acest lucru. Însă, dacă nu o lăsăm, vom vedea roadele ei. De asemenea, este recomandat să avem și un duhovnic experimentat care să ne îndrume în lucrarea acestei rugăciuni, potrivit ortodoxia.me.

Subiecte în articol: rugaciune inima
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB