Antena 3 CNN Life Știinţă China a lansat cu succes un nou vehicul spațial experimental reutilizabil, pentru a patra oară după 2020

China a lansat cu succes un nou vehicul spațial experimental reutilizabil, pentru a patra oară după 2020

R.M.
1 minut de citit Publicat la 16:38 07 Feb 2026 Modificat la 16:38 07 Feb 2026
Misiunea va efectua verificări tehnologice pentru vehiculele spaţiale reutilizabile, / Sursa foto: Getty Images

China a lansat cu succes pe orbita Pământului, sâmbătă, un vehicul spaţial experimental reutilizabil cu ajutorul unei rachete purtătoare Long March-2F de la Centrul de lansare a sateliţilor Jiuquan din nord-vestul ţării, a raportat agenţia naţională de presă Xinhua, citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Misiunea va efectua verificări tehnologice pentru vehiculele spaţiale reutilizabile, oferind suport tehnic pentru utilizarea paşnică a spaţiului, a transmis Xinhua, care nu a dezvăluit însă perioada de timp în care noua capsulă va rămâne pe orbita Terrei.

Nu au fost furnizate alte detalii cu privire la tehnologiile testate sau la altitudinea la care a zburat capsula spaţială.

Este pentru a patra oară când China a lansat o capsulă spaţială reutilizabilă după anul 2020.

Dezvoltarea unor vehicule spaţiale reutilizabile este considerată esenţială pentru creşterea frecvenţei lansărilor şi reducerea costurilor per misiune ale zborurilor spaţiale.

Ţara asiatică a lansat cu succes prima sa capsulă spaţială experimentală reutilizabilă în septembrie 2020, când aceasta a zburat pe orbită timp de două zile.

O capsulă spaţială lansată în august 2022 s-a întors pe Pământ în mai 2023, după 276 de zile petrecute pe orbită, iar în septembrie 2024, o capsulă spaţială lansată de la baza Jiuquan s-a întors cu succes la locul desemnat de aterizare, după 268 de zile pe orbita planetei noastre, a reamintit agenţia de presă Xinhua.

Etichete: China spatiu orbită
Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole