Antena 3 CNN Actualitate Locale Ciucu are pe masă trei soluţii pentru Arena Naţională, după ce stadionul a înregistrat pierderi de aproape 4 milioane de euro, în 2025

Ciucu are pe masă trei soluţii pentru Arena Naţională, după ce stadionul a înregistrat pierderi de aproape 4 milioane de euro, în 2025

M.P.
1 minut de citit Publicat la 18:25 02 Apr 2026 Modificat la 18:25 02 Apr 2026
Arena Naţională a înregistrat pierderi de aproape 4 milioane de euro, în 2025 / Sursa foto: Facebook/ FCSB

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, joi, că va discuta, vineri, despre soarta Arenei Naţionale, într-o dezbatere la care a invitat oficiali din FRF, LPF şi organizatori mari de evenimente din țară. Aceştia vor căuta variante pentru cea mai bună formă de administrare, dar edilul Bucureştiului spune că are deja trei opţiuni pe masă. "Arena Națională produce pierderi bugetare importante. De exemplu, anul trecut întreținerea și reparațiile ne-au costat cumulat cca. 29.000.000 lei. Încasările au fost de cca. 9.500.000 lei, aproximativ o treime din costuri", a afirmat Ciucu, arătând că pierderile au fost de aproximativ 4 milioane de euro.

"Arena Națională, administrată de către PMB, simbol important al Bucureștiului este subutilizată și, din păcate, produce pierderi bugetare importante. De exemplu, anul trecut întreținerea și reparațiile ne-au costat cumulat cca. 29.000.000 lei. Încasările au fost de cca. 9.500.000 lei, aproximativ o treime din costuri.

Ca primar general sunt dator să caut soluția optimă pentru a reduce aceste cheltuili și să menținem Arena Națională în cea mai bună formă pentru a putea găzdui evenimente sportive importante, dar și spectacole precum concertele sau festivalurile mari. 
De aceea, mâine organizăm o dezbatere, chiar la Arena Națională, la care am invitat mai mulți factori interesați printre care FRF, LPF, organizatorii mari de evenimente din țată despre care ar fi cea mai bună formă de administrare. 

Cum statul nu este cel mai bun administrator, vom evalua mai multe opțiuni, astfel încât arena să beneficieze de un program predictibil peste an, dar să și atragem mari evenimente sportive și concerte care să-i asigure un buget care să acopere cheltuielile și, de ce nu, să ne aducă un profit", a postat Ciucu pe Facebook.

Ce variante a pregătit Ciucu

"Vom explora mai multe opțiuni: (1) să rămână în administrarea unei structuri dedicate a PMB, 

(2) să fie concesionată, transparent, pe baze competitive unui consorțiu cu capacitate financiară mare, care să o administreze, 

(3) să dezvoltăm o asociere în participațiune, tot transparent și competititiv sau orice altă formulă care să-i exploateze potențialul și care să-i asigure o finanțare care să acopere mentenenața, reparațiile și cheltuielile pentru investiții", a mai afirmat primarul Bucureştiului.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole