Sectorul turistic din Cuba pare să aibă de toate, de la plaje cu nisip alb la forturi coloniale spaniole. De toate, mai puţin turişti. Economia Cubei a fost prinsă într-o spirală a morții în urma sancţiunilor pe care administrația Trump le-a impus guvernului condus de comuniști, notează CNN. Sancțiunile economice tot mai severe impuse de SUA au agravat situația din Cuba, împiedicând mulți vizitatori să ajungă acolo sau descurajându-i pe cei care ar putea să o facă.
Pe măsură ce serviciile se prăbușesc, iar crizele se adâncesc, vizitatorii străini, precum și banii pe care aceşti îi aduc, au dispărut mai repede decât gheața dintr-un mojito într-o zi de vară.
Fostele puncte de atracție turistică au devenit acum orașe-fantomă. Printre acestea se numără Havana Veche, nucleul inițial al capitalei cubaneze, fondat în secolul al XVI-lea și considerat unul dintre cele mai bine conservate exemple de arhitectură colonială spaniolă din cele două Americi.
„Nu sunt turiști”, a spus Elio, membru al unui duo de chitariști care interpretează muzică tradițională cubaneză de aproape 30 de ani în apropierea unei piețe istorice din Havana Veche, pentru sursa amintită. El a preferat să nu-și dezvăluie numele de familie, temându-se de eventuale repercusiuni pentru faptul că a stat de vorbă cu presa străină.
Turismul a scăzut cu 58%
"Poate că sunt acasă. Nu trece decât unul la fiecare jumătate de oră sau o oră", a adăugat acesta. În primele cinci luni ale anului 2026, insula a fost vizitată de un număr infim de turiști, 360.000, ceea ce reprezintă o scădere de 58% față de aceeași perioadă a anului precedent, conform statisticilor guvernului cubanez.
Prin comparație, țara vecină, Republica Dominicană, a raportat un număr de turiști de peste zece ori mai mare în aceeași perioadă.
Atacul militar al administrației Trump din ianuarie împotriva fostului aliat al Cubei, Venezuela, a întrerupt o aprovizionare crucială cu petrol a Cubei.
Aceasta a fost urmată de o blocadă petrolieră ordonată de SUA asupra insulei, perturbând și mai mult economia instabilă și determinând multe companii aeriene, care nu mai pot realimenta avioanele lor în Cuba, să anuleze toate zborurile.
O nouă rundă de sancțiuni americane vizează companiile străine care au de-a face cu armata cubaneză, care controlează mari părți din sectorul turistic, ceea ce a dus la abandonarea insulei de către multe lanțuri hoteliere internaționale.
Administrația Trump afirmă că această strangulare economică urmărește să oblige guvernul cubanez să deschidă sistemul politic ermetic al insulei și să permită investițiile străine directe, inclusiv în sectorul turismului.
Într-un interviu acordat publicației Axios în luna iunie, Trump a comparat potențialul turistic al Cubei cu petrolul Venezuelei, în timp ce analizează noi măsuri pentru a forța guvernul cubanez să facă concesii, inclusiv o eventuală acțiune militară.
Sectorul turistic din Cuba nu şi-a mai revenit
„Venezuela are petrol. Cuba, nu. Cuba dispune de proprietăți frumoase și de un litoral superb”, a declarat Trump pentru publicația respectivă. Sectorul turistic al insulei a avut de suferit în timpul pandemiei și nu și-a mai revenit de atunci.
Sancțiunile economice tot mai severe impuse de SUA au agravat situația, împiedicând mulți vizitatori să ajungă acolo sau descurajându-i pe cei care ar putea să o facă.
Operatori de turism precum Cubania Travel, cu sediul în Marea Britanie, au fost nevoiți să suspende toate călătoriile pentru viitorul previzibil.
„Cine ar vrea să călătorească într-o țară aflată într-o situație atât de critică? Oamenii sunt dispuși să accepte un anumit disconfort în vacanță. Însă, în acest moment, a merge într-un loc precum Cuba capătă mai degrabă aspectele unui «turism al suferinței»”, a declarat Lucy Davies, directoarea Cubania.
Între timp, Davies spune că apelează la foști clienți și la persoane preocupate de bunăstarea cubanezilor pentru a atrage donații de alimente în întreaga insulă, destinate celor afectați de criză. Inițiativa oferă, de asemenea, de lucru personalului său local, care nu mai are turiști de ghidat.
„Tot auzeam despre oameni care se luptau să găsească mâncare”, a spus Davies. „Nu vom putea ajuta pe toată lumea. Va fi doar o picătură într-un ocean, dar asta este ceea ce putem face.”
Un pariu neinspirat?
Presiunile lui Trump au venit în cel mai nepotrivit moment pentru cubanezi, întrucât guvernul lor părea să fi mizat viitorul insulei pe turism, investind o mare parte din ultimul deceniu în construirea unor hoteluri noi, care acum stau goale.
În luna iunie, președintele cubanez Miguel Díaz-Canel a declarat, în premieră, că cetățenii cubanezi, fie că locuiesc pe insulă, fie în străinătate, ar putea prelua administrarea hotelurilor de stat, ca parte a unui nou val de reforme menite să salveze economia aflată în declin.
„Suntem deschiși către cubanezii care doresc să investească în hoteluri și să le administreze”, a spus Díaz-Canel. „Am oferit aceste oportunități de afaceri și cubanezilor care locuiesc în străinătate.”
Conform legislației actuale, guvernul cubanez ar păstra în continuare proprietatea deplină asupra hotelurilor.
Pedro Monreal, un economist cubanez stabilit în Spania, a declarat pentru CNN că se îndoiește de capacitatea sectorului privat cubanez de a prelua administrarea hotelurilor deținute de stat.
„Este nerealist să ne așteptăm ca oamenii din Cuba să poată lua locul lanțurilor hoteliere", a declarat Monreal. „O astfel de inițiativă ar necesita un volum de capital, legături bine stabilite în lanțul de aprovizionare și un nivel de expertiză pe care sectorul privat cubanez, din interiorul sau din afara Cubei, nu le deține.”
Monreal a afirmat că statul a investit excesiv în hoteluri, cheltuind mult mai mult pentru infrastructura turistică decât pentru sănătate, educație sau agricultură. Această miză uriașă pe turism, combinată cu sancțiunile drastice impuse de Trump, aduce acum guvernul în pragul falimentului, a spus el.
În ciuda crizei, guvernul cubanez continuă construcția altor hoteluri de care țara pare să nu mai aibă nevoie. Hotelurile goale au devenit acum un simbol amar al prăbușirii unei industrii considerate cândva esențiale pentru viitorul economic al Cubei.