Antena 3 CNN Actualitate Locale Comuna din România în care oamenii refuză să plătească impozitele majorate: „Ar trebui să-mi opresc fata de la facultate”

Comuna din România în care oamenii refuză să plătească impozitele majorate: „Ar trebui să-mi opresc fata de la facultate”

R.M.
2 minute de citit Publicat la 23:45 05 Feb 2026 Modificat la 23:47 05 Feb 2026
Oamenii susțin că sumele mari sunt greu de suportat şi le afectează bugetele / Sursa foto: Profimedia Images

Tensiune majoră într-o localitate din Botoşani după majorarea taxelor. Oamenii protestează şi sunt deciși să nu achite noile impozite pentru că, susțin ei, sumele mari sunt greu de suportat şi le afectează bugetele.
Autoritățile locale caută acum soluții pentru a evita escaladarea conflictului. 

Flămânzi, devenit oraș după anul 2004, se confruntă cu o scădere semnificativă a încasărilor la bugetul local. După majorarea taxelor, aplicată ca măsură de austeritate, numărul celor care se prezintă la ghișeele primăriei pentru a-și achita obligațiile fiscale a scăzut drastic față de anii anteriori.

Dacă în alți ani, până la finalul lunii martie, se încasau sume consistente, ajungându-se chiar la jumătate din totalul anual, anul acesta încasările sunt mult sub acest prag, în condițiile în care bugetul local se baza pe venituri de ordinul zecilor de miliarde de lei vechi.

Casierul primăriei susține că puțini sunt cetățenii care vin să plătească impozitele.

„Anul ăsta mai rar. Rar vezi câte unul pe aici, la plată. E dificil”, spune Aurel Zamfirescu, casier primăria Flămânzi.

Localnicii susțin că impozitele sunt prea mari, iar în localitate nu sunt locuri de muncă

Nemulțumirea locuitorilor este alimentată de creșterea accelerată a costului vieții și de veniturile reduse, în special în rândul pensionarilor și al persoanelor care trăiesc din munci ocazionale.

În multe cazuri, valoarea impozitelor locale aproape s-a dublat față de anul precedent, ceea ce face ca plata acestora să devină dificilă sau imposibilă pentru numeroase familii. În acest context, unii locuitori aleg să amâne plata până anul viitor, iar alții refuză complet achitarea taxelor, asumându-și eventualele consecințe.

„Pe mine mă frapează faptul că nu există de muncă în Flămânzi. Eu ar trebui să-mi opresc fata de la facultate, din Iași, că e la Litere, ca să nu-i dau ei bani pentru cămin, ca să plătesc impozitul. E corect?”, spune un localnic.

Deși situația este intens discutată în mediul online, autoritățile locale susțin că nu există o revoltă organizată propriu-zisă și că nemulțumirile se manifestă mai degrabă la nivel individual. Cu toate acestea, administrația locală recunoaște legătura directă dintre nivelul de colectare a taxelor și funcționarea serviciilor publice.

Viceprimarul spune că, deși valoarea impozitelor s-a mărit, încasările sunt mai puține de anul trecut.

„Întâmplarea face să am pe birou o situație la zi vizavi de încasările din luna ianuarie comparativ cu ianuarie 2025. Chiar dacă valoarea impozitelor s-a mărit, suntem sub încasările de anul trecut”, susține Ioan Guralic, viceprimar Flămânzi.

Primăria avertizează că menținerea acestui trend ar putea afecta grav comunitatea, prin lipsa fondurilor necesare pentru iluminatul public, transportul local, întreținerea drumurilor, salubrizare și pentru cofinanțarea proiectelor europene. 

Astfel, la Flămânzi, orașul-simbol al răscoalei de la 1907, istoria riscă să se repete într-o formă adaptată vremurilor moderne, printr-o revoltă fiscală care pune presiune atât pe autorități, cât și pe întreaga comunitate.

„După mine, impozitele nu ar trebui plătite. Păi dacă bani nu sunt, pentru ei fac tot ceea ce fac. Pentru noi, oamenii, mai puțin”, spune un localnic.

 

 

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole