Mai mulți copii de la o școală primară din estul Franței au făcut o descoperire arheologică impresionantă, dar macabră. Lângă locul lor de joacă, au găsit un schelet așezat în poziție verticală, care ieșea dintr-o groapă. Acesta este cel mai recent dintr-o serie de rămășițe umane descoperite în orașul Dijon, care au fost îngropate într-o poziție șezândă, orientate spre vest, relatează The Guardian.
Oamenii de știință încearcă să afle de ce galii (a nu se confunda cu galezii n.red), un popor antic și puțin înțeles, au ales să își îngroape unii dintre morți în acest mod și dacă aceștia au fost îngropați de vii.
Cel mai recent schelet, remarcabil de bine conservat, a fost găsit lângă școala primară Josephine Baker.
Similar cu alte patru descoperite în apropiere la începutul acestei luni, acesta stă așezat la baza unei gropi late de un metru. Mâinile scheletului sunt așezate în poală. La fel ca celelalte, spatele îi este sprijinit de peretele estic, iar privirea este orientată spre vest.
Dijon, o așezare importantă pentru gali
Anul trecut, alte 13 schelete au fost descoperite la aproximativ 20 de metri distanță, pe același șantier de construcții. Se crede că trupurile datează din perioada aproximativ 300 î.Hr. – 200 î.Hr.
În ultimii 30 de ani, săpăturile arheologice au arătat că Dijon a fost cândva un loc important pentru gali, o comunitate celtică cunoscută mai ales din banda desenată franceză „Asterix și Obelix”.
Galii au apărut pentru prima dată în jurul secolului al V-lea î.Hr., răspândindu-se pe întinderi din Franța de astăzi, Belgia, Elveția și chiar mai spre est. Se cunosc puține lucruri despre cultura lor dincolo de scrierile altora, iar acestea pot fi părtinitoare, cum sunt cele consemnate de împăratul roman Iulius Cezar, care i-a cucerit pe gali în anul 50 î.Hr.
Incluzând descoperirile anterioare din 1992, aproximativ 20 de morminte cu gali în poziție șezândă au fost identificate într-o zonă mică din centrul orașului Dijon. Aceasta reprezintă mai mult de un sfert din cele 75 de morminte descoperite la nivel mondial. Alte situri au fost găsite în Franța, Elveția și Marea Britanie.
Pedeapsă sau privilegiu?
Regis Labeaune, cercetător la institutul arheologic francez Inrap, a declarat că cele mai recente descoperiri sunt „deosebit de impresionante”.
„Având în vedere numărul și calitatea acestor descoperiri, putem spune că a existat o așezare galică semnificativă în Dijon”, a spus el pentru AFP.
Cu toate acestea, rămân multe necunoscute. A fost această înmormântare bizară o pedeapsă pentru cei care au greșit sau un privilegiu rezervat pentru cei puternici?
Cinci dintre corpuri prezintă semne de violență, inclusiv unul care are o rană fatală la nivelul craniului.
Cu excepția unei brățări, care datează așezarea în perioada galică, nu au fost găsite obiecte personale sau alte ornamente lângă trupurile din Dijon.
Toți erau bărbați, cu înălțimi între 1,62 și 1,82 metri, cu excepția unui copil descoperit în 1992.
Dinții lor au fost foarte bine conservați de-a lungul anilor, „probabil pentru că nu cunoșteau zahărul”, a spus arheo-antropologul Inrap, Annamaria Latron.
„Oasele lor prezintă urme de osteoartrită, sugerând o activitate fizică intensă”, în special la nivelul picioarelor, a adăugat ea.
Așadar, de ce au fost îngropați în acest mod bizar? „Nu avem o ipoteză preferată”, a spus Latron. „Ne lipsește stratul de suprafață, care era deasupra mormintelor.” „A fi arheolog poate fi o profesie foarte frustrantă”, a adăugat ea.