Antena 3 CNN Politică Alegeri prezidenţiale 2025 Crin Antonescu: România este o țară aflată în derivă

Crin Antonescu: România este o țară aflată în derivă

A.O.
20 minute de citit Publicat la 20:12 12 Feb 2025 Modificat la 22:06 12 Feb 2025
Crin Antonescu este candidatul unic la alegerile prezidențiale din mai 2025 al Coaliției PSD-PNL-UDMR. Foto: Hepta

„Scutul de la Deveselu și bazele americane în România sunt esențiale”

Crin Antonescu a precizat că dacă ar fi președintele României acum, ar încerca să deschidă dialogul cu SUA și UE, după anunțul că Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin. 

„Pot spune trei lucrui. Unu: voi face scurte comentarii de candidat nu de președinte. Un președinte în mod normal trebuie să beneficieze atunci când asemenea informații sunt date publicității de ceva mai mult, măcar contextual. Doi: de principi, orice demers care are învedere oprirea unui război, a vărsării de sâmge, este în sine un demers benefic și trei: dacă aș fi președinte, dincolo de aceste informații suplimentare aș încerca să am un dialog, sub o formă sau alta, și eu cu Statele Unite, reprezentate la un nivel cât mai înalt pentru că e partenerul meu strategic și cu partenerii din UE pentru că am fost toți implicați. Faptul că SUA au fost conduse de Joe Biden și azi de Donald Trump care are o viziune categoric și vădit diferită nu trebuie să ne împiedice să înțelegem că parteneriatul e cu SUA”, a spus Crin Antonescu. 

Întrebat dacă România ar putea renunța la scutul de la Deveselu, după ce Estonia a avertizat că Vladimir Putin nu a renunțat la pretențiile privind România, scutul de la Deveselu și retragerea trupelor americane, Crin Antonescu a spus că acestea sunt esențiale pentru securitatea României.

„Aici pentru mine lucrurile sunt clare. Pentru securitatea României aceste baze și implicit atenția și greutatea pe care NATO și SUA o acordă este esențială, nu mă miră că domnul Putin se reașează pe această poziție, pentru că pe această pozișie era când războiul a început, erau lucruri care excedeau Ucraina. Al treilea lucru foarte important este că exact aceste cerințe ale domnului Putin au fost reluate în discursul politic al lui Călin Georgescu, de aceea am spus că este că vrea că nu vrea, că are sau nu o înțelegere, este candidatul Rusiei”, a conchis Crin Antonescu la Antena 3 CNN.   

Crin Antonescu așteaptă de la Ilie Bolojan să ofere garanții că alegerile se vor desfășura fără atacuri hibride

Întrebat dacă are garanția că la alegerile din primăvară are garanția că nu se va mai repeta situația de la scrutinul anulat, Crin Antonescu a spus „nu”. 

„Nu, aștept și doresc din tot sufletul să avem toți aceste garanții. Dacă este posibil să fie oferite, începând de azi domnul președinte al României Ilie Bolojan având la dispoziție instituțiile din CSAT. Nu am nicio îndoială că va face toate demersurile de a se informa, de a pune instituțiile să lucreze în acest trei luni pentru a a proteja statul român de aceste atacuri”, a spus candidatul la prezidențiale. 

 

„Nu am jucat la păcănele, beau puțin, nu am violat pe nimeni, nu am consumat vreo substanță interzisă”

Crin Antonescu a dezmins o serie de informații care au apărut despre persoana sa. 

„Nu am avut niciodată sub nicio formă și niciun grad vreo problemă cu una din aceste acuzații, calomnii, cum vreți să le spuneți. Nu am intrat în viața mea într-un cazino, nu am intrat în viața mea într-o casă privată de jocuri, nu am intrat într-o sală de păcănele, nu am jucat și nu am datorat niciodată vreun leu în urma jocurilor de noroc. Și punct.

Beau cât cred un om normal la masă dacă și din ce în ce mai puțin. Nu beau bere cum cred unii, deși am trăit în Belgia unde e cea mai bună bere din urmă, prefer vinul, în cantități nesemnificative.

Preventiv, pentru toți ceilalți vă anunț că niciodată nu am consumat vreo susbtanță interzisă, nu am violat ăe nimeni, nu am hărțuit pe nimeni, Mă aștept la orice. În teleziunile publice măcar ar trebuie să funcționeze aceste reguli care cât de cât au ținut. Am auzit aceste lucruri absolut absurde despre mine, au fost televiziuni care l-au invitat pe autorul acestor calomnii, pe care nu l-am cunoscut, nu mi-au dat un telefon, să uzez de dreptul la replică, am auzit între timp despre alte grozăvii la fel de mari. Asta nu e normal. ”, a spus Crin Antonescu. 

Crin Antonescu: Nu consider că bărbatul trebuie să spună ce să facă femeia nici dacă e președintele Românie

Crin Antonescu a explicat că își dorește ca soția lui să își asume un rol de primă doamnă al României, dar a subliniat că Adina Vălean are propria ei carieră și rămâne decizia ei dacă face acest lucru. 

Sabina Iosub, realizator Antena 3 CNN: Care va fi rolul primei doamne, dacă va exista un rol al primei doamnei. Noi nu avem această instituție în România. Până acum am avut prime doamne care nu au apărut public, dar nici nu erau din zona politicului. Soția dumneavoastră însă, este un politician cunoscut, am am văzut-o de nenumărate ori aici, am discutat despre ce a făcut domnia sa în funcția de comisar european, ca europarlamentar și o s-o vedeți în continuare din această ipostază, aici, la Antena 3 CNN. Vă întreb dacă va exista și o componentă la nivelul statului?

Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale: Nu există această instituție. Și atunci pentru că m-ați întrebat pe speța mea, pentru că nu pot vorbi de primele doamne ale altora, ar fi culmea. Deși nu sunt un susținător al familiei tradiționale, nu am prejudecăți, în orice caz nu consider că bărbatul trebuie să spună ce să facă femeia nici dacă e președintele României. Soția mea are o carieră, soția mea are o personalitate, are niște proiecte, are un mandat în PE acum, dar va fi decizia ei. Mai e mult până atunci dacă o fi să fie. Vrând nevrând trecem și prin încercarea asta, dacă ai pe cineva în casă candidat nu ai cum să scapi de toate inconvenientele unei candidaturi. 

Nu știu ce va face, dacă va opta, ceea ce mi-aș dori, vă spun sincer, să joace neoficial un rol de primă doamnă, cred că prin experiența ei notabilă în ce privește relații internaționale, oamenii pe care îi cunoaște, modul de a gândi, poate fi președintelu de un real ajutor. Înainte de a intra în politică a avut tangență și a avut legături și a lucrat și în scoietatea civilă, cred că ar putea să dinamizeze proiecte de real folos pentru societate. Dar nu vreau să vorbesc eu în numele ei”, a spus candidatul la prezidențiale la Antena 3 CNN. 

Mesajul lui Crin Antonescu pentru alegători

„Să deschidă ochii, mintea și sufletul. Să deschidă ochii să se uite bine la cine suntem noi, fiecare dintre români, cu viitorul nostru, apoi la noi, cei care defilăm în fața lor, și să facă alegeri gândindu-se la interesul lor, să judece cu mintea lor.

De aceea am spus, că după ce deschid ochii să își deschidă mintea, avem suficientă minte încât să decidem singuri pentru viitorul nostru și să distingă între tot felul de povești, să se gândească ce înseamnă sistem, cine e nou, sau foarte nou, sau foarte vechi în politică, cine trebuie să dea socoteală și cum pentru propriul lor trecut și să se gândească cine e credibil pentru viitorul lor. Eu am susținut aceleași lucruri și acum 10 ani, vedeam atunci viitorul Româniie într-un fel și la fel îl văd și azi. 

Doar că azi e o mare alegere pe care nu o uteam face fără susținerea oamenilor. De la tot felul de șarlatani, care spun că n-au avut de-a face cu sistemul, dar plecau la studii în Anglia în 1986, dacă plecau, dacă e adevărat, dacă nu e adevărat asta, e adevărat că își căutau posturi călduțe pe la Ministerul de Externe din acest sistem, pe la Ministerul Mediului, că își luau recomandări.

Nu mai vorbim de suveraniști care veneau cu liste. Azi domnul Georgescu ne spune că vine cineva să-l pună președinte și se descrie suveranist. De domnul Ponta nu mai vorbesc că am descris situația lui pe la garduri, pe la garduri americane.

Toate aceste lucruri la urmă sunt adunate și cred că din ce gândește fiecare rezultă ce simte fiecare și ia o decizie pentru el, pentru familia lui, pentru viitorul lui”, a spus Crin Antonescu. 

Crin Antonescu îl atacă dur pe Victor Ponta: Dacă a fost martir a fost din prostie sau din josnicie

Crin Antonescu a răspuns criticilor lui Victor Ponta, care l-a numit „șomer” și l-a acuzat că a fugit din țară, cu un atac dur la adresa fostului premier. 

„Pe scurt, că domnul Ponta consideră că sunt un candidat nepotrivit, că nu dorește să mă voteze, este un lucru absolut legitim și nu am nimic de comentat. Mai departe însă se întâmplă lucruri cu care vrea să fiu clar: eu nu am fugit niciodată din țară, Sebastian Ghiță, sponsorul său moral, a fugit din țară. Eu am stat sau nu am stat șomer 10 ani nu e exact, dar nu îmi amintesc să îi fii cerut vreun ban lui Victor Ponta.

Nu cred că al trebuie să preocupe pe toată lumea că am stat eu pe banii soției și ai familiei, ci că au stat alții pe banii lor, ai cetățenilor, în diverse sinecuri și poziții la stat.

Și ultima chestiune ce mai spunea cu sistemul Iohannis, că a fost hărțuit, că a luptat, că spune că i-a fost făcut un dosar de un procuror șef la DNA pe care l-a numit împotriva angajamentelor noastre elctorale, împotriva voinței mele, în cârdășie intermediată de Elena Udrea, Sebastian Ghiță cu Traian Băsescu. Mă refer la Laura Codruța Kovesi, doamna Kovesi, care conducea DNA-ul care l-a hărțuit, pretinde. Dacă domnul Ponta a fost vreun martir a fost din prostie sau din josnicie, punând prin înțelegeri descrise de domnul Ghiță, recunocute de Ponta, mărturisite de Udrea un procuror șef la mica înțelegere cu Traian Băsescu, în camere ascunse, adică cu sistemul al cărui martir se pretinde a fi azi.”, a spus Crin Antonescu. 

Crin Antonescu: Călin Georgescu mi se pare cel mai periculos pentru destinul României

Călin Georgescu este cel mai „periculos” candidat la prezidențiale, consideră Crin Antonescu.

Sabina Iosub, realizator Antena 3 CNN: Turul doi al alegerilor a fost reacția instantă a lui Călin. A fost, chiar și în engleză, foarte interesant cui s-a adresat, cu cea în varianta engleză. Aș plusa, a fost chiar și pe X, nu pe TikTok, nu pe zonele de comunicare obișnuite. Este Călin Georgescu principalul dumneavoastră contracandidat, subliniind încă o dată că n-a spus cu subiect și predicat până în acest moment că va candida, pentru că este încă în paradigma turul doi?

Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale: Este prin tot ceea ce a spus și ce spune și ce fac oameni care se declară susținătorii săi, motivul pentru care am și acceptat să candidez, este cel mai periculos pentru destinul României în ipostaza de viitor președinte”, a spus candidatul PSD-PNL-UDMR. 

Crin Antonescu l-a ironizat pe „marele suveranist” care transmite mesaje în limba engleză. 

Crin Antonescu: Mă distrează efortul de a cultiva îndoiala privind candidatura mea

Sabina Iosub, realizator Antena 3 CNN: Vreau să ne uităm împreună la acest video. În el vor apărea cei care fie deja și-au anunțat candidatura pentru prezidențiale, fie au lăsat de înțeles acest lucru, fie au fost vehiculați pețitori. Pețitorii funcției, bun, sunt afișați. În acest moment sunteți desigur și dumneavoastră căci știm clar că veți candida. De asemenea, știm clar despre Nicușor Dan că va candida. Despre Lavinia Șandru, despre Elena Lasconi cei de pe rândul de sus, să spunem, și-au anunțat deja da această candidatură. Aici jos încep discuțiile pentru că domnul Călin Georgescu este încă în schema „Turul doi înapoi”, domnul George Simion zice că îl vor susține pe domnul Călin Georgescu. Domnul Claudiu Târziu se pare că dorește să ia locul domnul lui George Simion și domnul Victor Ponta este ca și candidat, în sensul că deja se strâng semnături, dar domnia sa până în acest moment nu a anunțat acest lucru. Cine este contracandidatul dumneavoastră de facto din această listă, cu cine veți lupta?

Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale: Toți sunt bineveniți, oferta bogată e bucuria clientului,adică a cetățeanului. Asta este democrația. Să se spargă votul. Nu e o chestiune pe care pot să o rezolv și mă concentrez pe ce pot să spun și să fac eu. Din punctul meu de vedere deja această discuție despre dacă, când și cum va candida e puțin depășită. Nu îmi scapă, ba chiar mă distrează, că se face un efort de cultivare a dubiului privind candidatura mea, de când s-a lansat. 

În ce mă privește, sunt deja 2 luni de când vorbim despre asta, în vreme ce se întâmplă acest lucru noi facem niște pași foarte clari, s-a votat în aceste partide, această alianță electorală, s-a ales un slogan, am deschis acest cont. O să avem și TikTok foarte curând. De mâine vor fi primele deplasări în teritoriu, noi mergem înainte. Cum s-a pus problema că domnul Bolojan devine președinte interimar, eu mă gândesc că nu e bine să vină Georgescu în fruntea țării și să împiedic acest lucru inclusiv prin candidatura mea, alții au ca temă să mă împiedice pe mine.”

Crin Antonescu acuză de USR că s-a asociat cu partidele extremiste

„Nu s-a redus. Eu am spus de la bun început că dacă ar fi plecat de la început nu s-ar fi născut această linie de propagandă, acum se întâmplă altceva. A plecat Klaus Iohannis și după cum ați văzut continuă atacul, ofensiva, acum s-a dus spre Guevrn. Imediat inițiatorii suspendării lui Klaus Iohannis șic ei care s-au alăturat, știu că o să fiu copleșit de insulte, dar ar trebui să vorbesc de USR, pentru că USR s-a așezat lângă aceste partide extremiste, antisistem și acum văd și moțiunea de cenzură. E dreptul opoziției oricând, dar discursul e același, a plecat Iohannis, hai să plece toți, nu ni se spune cine rămâne, cine vine în loc. Presiunea rămâne și va fi întreținută în continuare de cei care încearcă să rofite de această situație, de anularea alegerilor, de instabilitate. Cred că frustrarea sinceră s-a disipat, pentru că suntem acum într-o situație în care legitimitatea nu poate fi contestată”, a spus Crin Antonescu. 

Crin Antonescu: Ilie Bolojan trebuie să se comporte ca un președinte plin, să uzeze de toate prerogative

Crin Antonescu l-a îndemnat pe Ilie Bolojan ca un președinte plin, să facă uz de toate prerogativele sale și să acționeze. 

„O remarcă dacă îmi îngăduiți, consider foarte corect ce am spus atunci pentru acea situație. Asta trebuia spus, făcut, asta am făcut. Cred că azi Ilie Bolojan nu e în aceași situație. Eu am accentuat atunci pe interimat, și s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Putea fi un interimat, după care președintele își contnua mandatul cum s-a întâmplat.

Pentru că era o bătălie politică în care eu eram direct actor nu am considerat de cuviință să uzez de prerogativele pe care le aveam, știți că a fost o discuție destul de contondentă cu autoritățile europene să nu fac anumite grațieri și am spus că nu le fac pentru că nu vreau eu, pentru că așa înțeleg eu situația politică, pentru că nu îmi pot spune. Președintelui României nu poate să îi spună nimeni ce să facă și ce să nu facă. Asta am spus și bine. Și mențin, întăresc. Nu are nimeni cum spă-i dea o dispoziție președintelu României. 

Ilie Bolojan nu cred că trebuie să accentueze interimatul. El trebuie să se comporte ca un președinte plin, să uzeze de toate prerogative pe care le are un președinte, pentru că una dintre problemele acestor ultimelor zile triste, săptămâni, din finalul de mandat al lui Klaus Iohannis nu a fost doar despre legitimitatea domniei sale, ci faptul că s-a comportat, ca să zicem așa, prea discret, n-a uzat de aceste prerogative și România are nevoie de un președinte până îl alegem, interimar interimar, e deplin legitim, trebuie să acționeze.” 

Crin Antonescu a comentat mesajul pe care i l-a transmis Klaus Iohannis lui Ilie Bolojan

Crin Antonescu a comentat cuvintele pe care le-a rostit Klaus Iohannis lui Ilie Bolojan, înainte de a pleca definitiv de la Cotroceni. „Să aveți grijă de România”, a spus fostul președinte. 

Sabina Iosub, realizator Antena 3 CNN: În momentul istoric de astăzi, al predării mandatului de la Klaus Iohannis la Ilie Bolojan, a existat o strângere de mână exact la plecare și un mesaj pe care cel care a fost președinte 10 ani și ceva, Klaus Iohannis, i l-a transmis lui Ilie Bolojan.

Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale: Nu știu ce a avut în vedere președintele Iohannis. Eu aș îndemna ca dincolo de emoții, simpatii, nenumărate antipatii, dar în fața unui final, nu neapărat să ne emoționăm, dar să respectăm și să înțelegem. Când se încheie o epocă trebuie să ne ținem puțin răsuflarea, să mergem înainte, dar să nu ștergem tot ce a fost. Acesta a fost mesajul președintelui”, a spus candidatul la prezidențiale. 

Crin Antonescu a atras atenția că cei doi ar fi putut avea o discuție mai lungă, care să nu fi fost surprinsăd e presă. El și-a amintit că Train Băsescu a stat de vorbă cu el 15 minute când a preluat președinția interimară a României, o discuție „civilizată, foarte aplicată”. 

„În funcție de această discuție domnul Bolojan a înțeles mai mult. Sau poate a fost doar o formulă pe care o mai folosesc conducătorii de state”, a spus Crin Antonescu. 

Cum poate fi președintele care unește o societate atât de înrăită

Crin Antonescu e de părere că el poate fi președintele care „unește” societatea românescă, profund dezbinată în prezent.  

Sabina Iosub, realizator Antena 3 CNN: Cum puteți fi președintele care unește într-o astfel de societate atât de dezbinată, atât de înrăită?

Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale: Cu hotărâre, cu capacitatea de a convinge oamenii că putem încă, dincolo de toate iluziile, toate capcanele, putem deosebi fundamental binele de rău, de ce e bine în lumea asta în care am intrat, în care ne-am consolidat, și s-a făcut bine în țara asta și de ce e rău, ce s-a făcut rău și ce trebuie schimbat. Trebuie foarte multă energie pentru asta, trebuie multă sinceritate, pentru că așa pot fi oamenii convinși. Trebuie foarte multă hotărâre. E o chestiune care nu se poate rezolva cu nuanțe foarte multe, cu timiditate, nu de răbdare este nevoie, e nevoie de înțelepciune , de hotărâre, de capacitatea de a acționa rapid, de a lua decizii consecvente și puternice.

Sabina Iosub, realizator Antena 3 CNN:  Ce înseamnă România înainte?

Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale: România înainte înseamnă să continuăm, un drum pe care am început, pe care am câștigat, pași esențiali în acești 35 de ani.

Sabina Iosub, realizator Antena 3 CNN:  Aceasta este coaliția sau așa se va numi?

Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale: Așa, așa se va numi. Da, este alianța electorală pentru susținerea mea în această candidatură pe care o formează cei pe care îi cunoașteți PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale. Înainte este și în sens geopolitic, cum am spus, adică pe drumul pe care suntem de bună vreme și pe care am câștigat am făcut pași importanți înainte.

 Este și în sensul unei epoci storice care se deschide și în care noi trebuie să intrăm cu curaj, cu claritate și cum spuneam, cu înțelepciunea, știți că există, însă n-am cum să nu adaug și această notă de umor românesc.

Sabina Iosub, realizator Antena 3 CNN: Mai e o vorbă în România înainte că înainte era mai bine? Da, înainte nu era mai bine. Știți ce? Poate înainte de această perioadă pe care o traversăm. Dacă ne uităm exact înainte de această perioadă, cred că era ceva mai bine. 

Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale: A bun, cred că falia nu era atât de mare. Depinde unde acest înainte. Eu am luat conotația bancului, efectiv banc, acestei glume înainte, înaintea acestei glume și care se referea la înainte. De altfel, eu am sentimentul că prima dată bancul ăsta a apărut în timpul comunismului, apropo de înainte de comunism, e o chestiune.

Acuma, dincolo de orice glumă care e în cumva în gena noastră, reflexul de a ne uita întotdeauna când ne e greu sau când ceva ne nemulțumește. Nu înainte cum facem lucrurile mai bine și reflexul de a ne uita undeva înapoi. Bun, dacă e să luăm lucrurile totuși, nu al alegeri, dar totuși să nu dramatizăm lucru se întâmplă de mult. Gândiți-vă că epigonii, Mihai Eminescu, care era contemporan, nu cu marele, pentru mine cel mai mare dintre Brătieni, primul Brătian, cu politicieni de mare talie cum erau Titu Maiorescu, Petre Carp și alții, nu era chiar o epocă rea în istorie a României, cu marile realizări lui Carol Întâi. Eminescu deplângea prezentul și se ducea în spate la niște perioade istorice despre care noi, cel puțin acum, putem afirma că nu au fost chiar atât de strălucite în istoria României. ”

 

 

Crin Antonescu: E o perioadă grea și îi doresc succes celui care azi își începe stagiul la Președinția României

Crin Antonescu a comparat situația în care se află Ilie Bolojan, care a preluat interimar președinția României, și situația în care s-a aflat el în 2012. 

„Vorbeam azi cu noul președinte al României, fie și interimar, cu câteva minute înainte de a pleca spre noul său loc de muncă pentru 100 de zile și vorbeam despre cât de greu va fi, va fi foarte greu pentru că situația de acum... comparam interimatele, că am fost și eu. În 2012 a fost greu, nu a fost ușor, a fost o situație complicată și atunci. Dar atunci era o perioada normala față de acum, aveam o dispută politică internă în cadre democratice, era o dispută între un președinte și partizanii săi, un președinte care fusese suspendat, și o majoritate parlamentare care îl suspendase. Niciuna din aceste două forțe nu punea în discuție orientarea geopolitică a României, prezența noastră în UE, în NATO, lumea însăși era așezată”, a spus Crin Antonescu. 

„Acum avem de-a face cu o lume care se zguduie, se clatină în jurul nostru. Acum avem de-a face cu o confruntare de prim rang între oameni care doresc direcții diferite, între oameni care interpretează diferit tot ceea ce s-a întâmplat până acum în România și între oameni care proiectează diferit viitorul, între grupuri mari de oameni, între segmente ale societății, între lideri care își schimbă identitatea de la o zi la alta. Sunt momente complicate, sunt momente în care e nevoie ca toți, indiferent de opțiunea lor politică, să înțeleagă că e nevoie de ce e mai înțelept în noi, mai curajos, mai demn, mai rațional, pentru a putea ține cârma în astfel de momente. E o perioadă foarte grea și eu îi urez succes  celui care azi își începe stagiul la Președinția României, chiar și pentru o perioadă de trei luni”, a adăugat Crin Antonescu. 

Reacția lui Crin Antonescu după discuția dintre Donald Trump și Donald Trump

Întrebat unde este România, care are graniță cu Ucraina, în discuțiile care se poartă la nivel internaționali, între marile puteri, pentru încetarea focului, Crin Antonescu a spus că e „greu de spus”, ceea ce nu este liniștitor. 

Sabina Iosub, realizator Antena 3 CNN: Știrea momentului pe care ați văzut-o aici, la Antena trei CNN, este că cei doi mari lideri ai lumii, domnul Trump și Vladimir Putin, au vorbit în această, mă rog, de dimineață, în Statele Unite, vreo 90 de minute, despre tot ceea ce urmează în această lume, unde suntem noi în toate aceste discuții? 

Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale: Greu de spus deocamdată, imposibil de spus deocamdată unde suntem în această discuție dintre cei doi și toate mișcările ce urmează, pacea din Ucraina, ce se întâmplă în ori mijloc, ceea ce de partea energie, ceea ce nu e de natură să ne liniștească. Și se întâmplă asta și pentru că nu ne găsim pe noi în șine, nu ne așezăm pe noi în șine. Mie îmi pare și ăsta e un paradox periculos că într-o lume atât de agitată și care nu promite să se liniștească repede. S-ar putea să fie abia începutul furtunii, adică a reașezăriilor profunde care se schițează. Ar fi cazul că într-o țară ca România să fim cât se poate de uniți, de coerenți în acțiunile noastre, sigur, la nivelul celor care au puterea să o facă. Ori noi suntem într-o derivă internă mai mare decât oricând.”

 

Crin Antonescu: „Am venit să salvăm țara de la o catastrofă”

Crin Antonescu a explicat metafora folosită în primul său clip de campanie electorală și ce îl recomandă pentru a fi „pilotul” care să conducă România. 

Sabina Iosub, realizator Antena 3 CNN: având în vedere acest mesaj, primul postat pe noua dumneavoastră pagină de de facebook, vă întreb dacă pilotați dumneavoastră în acest caz? 

Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale: Da, pilotez eu. Consider că am (brevetul de pilot n.red). Brevetul de pilot în metafora noastră înseamnă caracterul, personalitatea și experiența de a conduce o navă în derivă, o aeronavă în derivă, o țară în derivă.”

Citește mai multe din Alegeri prezidenţiale 2025
» Citește mai multe din Alegeri prezidenţiale 2025
TOP articole