Antena 3 CNN Actualitate "Cum să mori la 37 de ani?". Șoc în Buzău, după decesul doctoriței Ștefania Szabo. Colegii ei acuză super-stresul și presiunea

"Cum să mori la 37 de ani?". Șoc în Buzău, după decesul doctoriței Ștefania Szabo. Colegii ei acuză super-stresul și presiunea

G.M.
3 minute de citit Publicat la 11:32 28 Oct 2025 Modificat la 14:32 04 Dec 2025
Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, unde directorul medical, Ștefania Szabo, a fost găsită moartă în camera de gardă, s-au adunat în curtea unității sanitare pentru a aprinde lumânări. FOTO: Facebook

Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, unde directorul medical, Ștefania Szabo, a fost găsită moartă în camera de gardă, s-au adunat în curtea unității sanitare pentru a aprinde lumânări. Cu toții au acuzat condițiile în care sunt obligați să lucreze și au vrut să tragă un semnal de alarmă că astfel de cazuri s-ar putea repeta oricând. Procurorii de la Parchetul Tribunalului Buzău au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.

Lor li s-a alăturat managerul spitalului, Sorin Pătrașcu. El le-a adresat medicilor un mesaj printre lacrimi.

"Am încredere în dumneavoastră că ne vom desfășura activitatea în așa fel încât pacienții noștri care îi gestionăm să fie așa cum știm noi să-i gestionăm și să-i monitorizăm. Nici nu mă îndoiesc că nu se va întâmpla acest lucru. Sperăm și eu sper ca și manager al spitalului, ca și oricare alt manager care ar trece sau a trecut prin astfel de situații, ca legislativ să se poată schimba ceva, ca această comunitate, nu ne mă refer la comunitatea buzoiană, ci comunitatea în sine, să înțeleagă că sunt anumite lucruri care nu ne aparțin și care sunt gratuite. Și dumneavoastră, medicii, în mod deosebit, nu aveți posibilitatea la un anumit moment nici măcar să respirați. Mă uit la medicii din UPU în mod deosebit, care au ajuns la 300 de prezentări pe o tură, care sunt care nu aparțin unității de primiri urgențe.

Mă uit la radiologi care fac CT-uri peste CT-uri, neurologii și toate specialitățile. Sunteți supraîncărcați, unii pot rezista, unii pot cere ajutor, dar sunt și unii care pot ceda. Se pare că colega noastră, din punct de vedere fizic, nu a mai putut duce aceste lucruri. Regret această pierdere și îmi doresc în perioada următoare să fim într-adevăr o echipă așa cum am fost întotdeauna, pentru că am încredere în dumneavoastră, în toți", a spus managerul.

Totodată, primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat la Antena 3 CNN că moartea doctoriței e "o tragedie și pentru comunitatea medicală, și pentru tot Buzăul."

"Ștefania se impusese prin voie bună și își făcuse un nume foarte bun în Buzău, ceea ce a și ajutat-o ca, într-un an, să fie promovată.

Oamenii sunt în șoc acum. Nu am discutat cu ei până acum. Acolo sunt cercetări, sunt cei de la criminalitate, pentru că este totuși o moarte subită și ciudată. Cum să mori la 37 de ani? Împlinise chiar pe 1 octombrie. Este o tragedie și sunt convins că și acest super-stres pe care îl au medicii este un factor.

Nimeni nu știe să fi fost bolnavă. Tot timpul participa la toate evenimentele, efectiv se impusese în comunitatea buzoiană", a declarat primarul.

Dosar penal pentru ucidere din culpă. Procurorii spun că e "un caz atipic"

Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Buzău au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și iau în calcul mai multe ipoteze legate de cauza morții. 

Se prelevează probe și sunt audiate persoanele cu care doctorița a vorbit în ultimele ore de viață. 

Anchetatorii consideră moartea Ștefaniei Szabo un caz atipic.

Ștefania Szabo avea 37 de ani. Absolvise Liceul Teoretic C.A. Rosetti din București în 2007, apoi a urmat cursurile Facultății de Medicină ”Carol Davila”. Rezidențiatul l-a făcut la Spitalul Floreasca din Capitală. La Spitalul Județean de Urgență Buzău a ajuns pe 1 iulie 2020. Era angajată atunci ca medic specialist de chirurgie generală.

Comunicatul Parchetului

Biroul de Informare Publică și Relații cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art.192 alin.1 C.p. în vederea stabilirii condiţiilor în care dr. SZABO LAVINIA ŞTEFANIA, director medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, a decedat în cursul nopţii de 27/28.10.2025, în timp ce se afla la locul de muncă, în camera de gardă a unităţii medicale.

Până la acest moment a fost efectuată cercetarea la faţa locului, fiind ridicate mijloacele materiale de probă relevante, urmând a fi audiaţi mai mulţi martori, cadre medicale.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale (necropsie) de către medici legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Buzău, urmând ca acest procedeu probator să stabilească cauza decesului. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole