Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, chirurgul Ştefania Szabo, a fost găsită decedată, marţi dimineaţă, în camera de gardă a unităţii sanitare. De asemenea, a fost deschisă o anchetă penală pentru ucidere din culpă.
Update 16:20. Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a deschis o anchetă penală pentru ucidere din culpă, după decesul doctoriţei Lavinia Ştefania Szabo. Mai multe cadre medicale vor fi audiate ca martori.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Ștefania Szabo avea 37 de ani pe care îi împlinise pe data de 1 octombrie și ocupa funcția de director al unității sanitare din 2021.
Managerul spitalului, Sorin Pătrașcu, a povestit că descoperirea a avut loc cu puțin timp înaintea orei 06:00, când dr. Szabo se odihnea la camera de gardă de pe secția Chirurgie.
Pentru că alarma îi suna încontinuu, un angajat al secției ar fi intrat să vadă ce se întâmplă, moment în care a găsit-o fără viață, a mai relatat managerul spitalului pentru reporterbuzoian.ro.
Deocamdată, nu se știe care este cauza decesului.
Luni, dr. Ștefania Szabo a fost prezentă la inaugurarea extinderii secției de pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău, unde a vorbit despre cea mai recentă reclamație la adresa spitalului.
Dosar penal pentru ucidere din culpă. Procurorii spun că e "un caz atipic"
Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Buzău au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și iau în calcul mai multe ipoteze legate de cauza morții.
Se prelevează probe și sunt audiate persoanele cu care doctorița a vorbit în ultimele ore de viață.
Anchetatorii consideră moartea Ștefaniei Szabo un caz atipic.
Ștefania Szabo avea 37 de ani. Absolvise Liceul Teoretic C.A. Rosetti din București în 2007, apoi a urmat cursurile Facultății de Medicină ”Carol Davila”. Rezidențiatul l-a făcut la Spitalul Floreasca din Capitală. La Spitalul Județean de Urgență Buzău a ajuns pe 1 iulie 2020. Era angajată atunci ca medic specialist de chirurgie generală.
Comunicatul Parchetului
Biroul de Informare Publică și Relații cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art.192 alin.1 C.p. în vederea stabilirii condiţiilor în care dr. SZABO LAVINIA ŞTEFANIA, director medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, a decedat în cursul nopţii de 27/28.10.2025, în timp ce se afla la locul de muncă, în camera de gardă a unităţii medicale.
Până la acest moment a fost efectuată cercetarea la faţa locului, fiind ridicate mijloacele materiale de probă relevante, urmând a fi audiaţi mai mulţi martori, cadre medicale.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale (necropsie) de către medici legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Buzău, urmând ca acest procedeu probator să stabilească cauza decesului.