Antena 3 CNN Actualitate Ce coeficienţi de reducere au fost eliminaţi din calculul impozitelor pe clădiri: "Aveau efect direct asupra bazei de impozitare"

Ce coeficienţi de reducere au fost eliminaţi din calculul impozitelor pe clădiri: "Aveau efect direct asupra bazei de impozitare"

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 15:33 11 Ian 2026 Modificat la 15:33 11 Ian 2026
GettyImages-2213841589
"Practic, o clădire care anterior beneficia de reduceri cumulate importante ajunge să fie impozitată la o bază mult mai apropiată de valoarea standard", a explicat Guvernul

Noile prevederi intrate în vigoare anul acesta pentru stabilirea cuantumului impozitelor pe clădiri elimină coeficienţii de reducere care aveau impact direct asupra bazei de impozitare. Până anul trecut, proprietarii de clădiri vechi plăteau impozite reduse, în funcţie de vechimea imobilului, insă aceste facilităţi au fost eliminate. Sunt şi alte criterii, de ordin economic, social, sau urbanistic care pot duce la majorarea impozitelor.

"Noile prevederi legale elimină coeficienţii de reducere care, până anul trecut, aveau efect direct asupra bazei de impozitare a imobilelor", explică Guvernul, într-un comunicat dat publicităţii duminică.

Valoarea impozabilă nu mai este diminuată cu:

  • până la 50% pentru clădiri foarte vechi (peste 100 de ani);
  • 30% pentru clădiri între 50–100 ani;
  • 10% pentru clădiri între 30–50 ani;
  • plus reducerea suplimentară de 0,10 a coeficientului pentru blocuri mari (cu regim de înălţime mai mare de 3 etaje şi peste 8 apartamente).

"Practic, o clădire care anterior beneficia de reduceri cumulate importante ajunge să fie impozitată la o bază mult mai apropiată de valoarea standard, ceea ce explică o creştere peste nivelul mediu de ~70%", se arată în documentul citat.

Noua lege a introdus valori de referinţă actualizate asupra bazei impozabile, dar şi o bază de calcul "recalibrată la realitatea economică".

Guvernul explică şi cum se face majorarea cotei de impozitare de către unităţile administrativ-teritoriale: "autorităţile administraţiei publice locale pot stabili cota de impozitare în intervalul 0,08% – 0,2%, în cazul clădirilor rezidenţiale".

"Dacă în anul 2025 cota era stabilită la minimul de 0,08%, iar în 2026 UAT decide majorarea cotei spre 0,15% – 0,2%, atunci creşterea impozitului datorat se aplică unei baze deja majorate, amplificând impactul total în consecinţă. De asemenea, s-a dat posibilitatea ca şi Consiliul local / Consiliul General al Municipiului Bucureşti să poată majora impozitele şi taxele locale până la +100% (în loc de 50%), pe baza unor criterii clare (economice, sociale, urbanistice etc.), aspect care, de asemenea, poate conduce la creşterea nivelului impozitului", se mai arată în comunicatul Guvernului.

Guvernul României a precizat, duminică, printr-un comunicat de presă, că banii obținuți din majorarea taxelor și impozitelor locale vor rămâne la primării, după ce Lia Olguța Vasilescu, edilul PSD din Craiova, i-a transmis premierului Bolojan că nu va accepta sub nicio formă ca sumele să ajungă la Guvern.

Majorarea taxelor şi impozitelor nu a venit fără scandal. La primăria din comuna Salcea, în județul Suceava, locuitorii s-au întâlnit într-o ședință cu edilulm unde i-au cerut explicații pentru taxele și impozitele majorate pe 2026, dar şi demisia.

În Capitală, există şi cazuri halucinante. Pentru un apartament unde există sediul unei firme s-a plătit anul trecut 200 de lei, iar anul acesta suma de plată este de 68.000 de lei. Un alt bucureștean care și-a cumpărat recent un apartament a aflat că are de plată 800.000 de lei. Evident, era o eroare, însă suma i-a provocat un șoc.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close