Polonia a devenit una dintre marile povești de succes ale Europei, depășind Suedia și Belgia și ajungând la a șasea cea mai mare economie din Uniunea Europeană. Cu o creștere economică de 3,6% anul trecut, cheltuieli pentru apărare de 4% din PIB și forțe armate aflate într-o expansiune fără precedent, Varșovia câștigă tot mai multă influență la Bruxelles și în Europa Centrală, potrivit unei analize The Telegraph.
Timp de decenii, britanicii vorbeau despre „săraca Polonie”, o țară marcată de un destin tragic, care dispăruse de pe hartă mai bine de un secol, suferise ocupația nazistă și apoi dominația sovietică. Astăzi, aceeași Polonie este prezentată drept una dintre marile povești de succes ale Europei, cu o economie în plină expansiune și o influență tot mai mare în Uniunea Europeană și în NATO.
Polonia tocmai a depășit Suedia și Belgia pentru a deveni a șasea economie ca mărime din Uniunea Europeană. Povestea succesului polonez se datorează în mare măsură celei mai solide etici a muncii de pe continent. Cu o creștere de 3,6% anul trecut, de două ori mai mare decât media UE, polonezii pot fi pe bună dreptate mândri de rezultatele lor.
Bazele miracolului polonez au fost puse în urmă cu o generație de ministrul economiei adept al economiei de piață, Leszek Balcerowicz, alături de un sistem educațional solid și de niveluri relativ scăzute ale corupției. Sosirea a peste un milion de ucraineni a contribuit la compensarea îmbătrânirii populației.
Un sondaj YouGov realizat în această lună arată că britanicii sunt acum mai receptivi față de imigranții polonezi decât în urmă cu un deceniu, când mii de instalatori și alți muncitori calificați erau încă atrași de Marea Britanie. În prezent, însă, mai mulți polonezi se întorc decât sosesc, deoarece perspectivele de angajare sunt mai bune acasă. Prosperitatea Poloniei nu mai depinde de banii trimiși de emigranți.
Polonia ar putea depăși Marea Britanie
Premierul Donald Tusk s-a angajat ca, până în 2030, Polonia să depășească Marea Britanie în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, ajustat la paritatea puterii de cumpărare.
Economia poate fi în plină expansiune, dar Polonia poate face prea puțin în privința situației sale strategice, având granițe cu Belarus și cu exclava rusă Kaliningrad. De la invazia Ucrainei de către Putin, un consens transpartinic, alături de un împrumut de 37 de miliarde de lire sterline acordat de UE, a permis creșterea cheltuielilor Poloniei pentru apărare la 4% din PIB.
Datorită acestei hotărâri de a proteja flancul estic al NATO, polonezii au realizat cea mai impresionantă extindere militară din cadrul alianței atlantice. Polonia are acum forțe armate mai numeroase și mai bine echipate decât Germania – care are o economie de cinci ori mai mare.
Combinația dintre forța economică și puterea militară îi conferă Poloniei o influență reală la Bruxelles. Politica UE în est nu mai poate fi stabilită printr-o înțelegere între Paris și Berlin, cu excluderea Varșoviei. În schimb, puterea se deplasează spre est, către Triunghiul de la Weimar – alianța informală dintre Polonia, Franța și Germania. Polonezii pot fi în continuare partenerii juniori ai acestui trio, dar economia lor este cea mai dinamică.
Prăbușirea spectaculoasă a liderului autoritar ungar Viktor Orbán la începutul acestui an l-a lăsat pe Donald Tusk drept regele neîncoronat al Europei Centrale. El a fost prim-ministru al Poloniei pentru un total de peste 10 ani (2007-2014 și din 2023 până în prezent). În calitate de oficial european, era cunoscut drept un adversar înverșunat al Brexitului, dar Tusk rămâne un anglofil și un polonez patriot. Pentru el, UE nu este un suprastat în devenire, ci un bastion împotriva agresiunii ruse.
Succesul Poloniei i-a permis lui Tusk – sprijinit cu abilitate de ministrul său de externe, Radek Sikorski – să se situeze alături de Emmanuel Macron, Giorgia Meloni și Friedrich Merz. Cu toate acestea, poziția sa internă este mai fragilă decât prestigiul său internațional.
Clasa politică din Polonia, puternic divizată
Problema lui Tusk, ca om de stat liberal, este că opinia publică poloneză s-a deplasat constant spre dreapta începând din 1989. Eclipsarea identității poloneze pentru o perioadă atât de lungă a lăsat în urmă un patriotism mândru și un interes neobișnuit pentru istorie. Ambele pot fi manipulate de politicieni lipsiți de scrupule.
Coaliția Civică a lui Tusk a urmat o direcție centristă între liberalismul economic și conservatorismul social. Cu toate acestea, a îndepărtat mulți părinți catolici prin înlocuirea educației religioase opționale cu ore obligatorii de educație civică, despre care criticii susțin că reprezintă vehicule pentru propaganda LGBT.
Anul trecut, candidatul PiS Karol Nawrocki a fost ales președinte, cu sprijinul lui Donald Trump. El și-a folosit din plin dreptul de veto constituțional și a reaprins o dispută istorică mocnită cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski – spre consternarea aliaților lor și încântarea lui Vladimir Putin.
De la înfrângerea sa de acum trei ani, dreapta poloneză s-a fragmentat. PiS însuși s-a divizat între o facțiune tehnocrată condusă de fostul premier Morawiecki și cei loiali lui Jarosław Kaczyński, care are acum 78 de ani, dar nu este dispus să renunțe la control.
Mai la dreapta, între timp, două partide cu denumiri derutant de asemănătoare, Confederația și Confederația Coroanei Poloneze (KKP), câștigă teren. Confederația se bucură de un sprijin de până la 15% pentru naționalismul său libertarian. KKP este condusă de Grzegorz Braun: un monarhist catolic reacționar, prorus și violent antisemit. El vede Polonia drept „un condominiu ruso-german aflat sub tutela evreo-americană”. Cu toate acestea, atrage în continuare unul din zece alegători.
Anul viitor, Polonia se va confrunta cu alegeri parlamentare. Acestea vor decide dacă poporul polonez va continua pe drumul îngust și abrupt al renașterii naționale sau va ceda tentației de a se complace în trecutul său traumatic.