Antena 3 CNN Actualitate Diferența dintre gheață și polei. Care este mai periculos pe șosele

Diferența dintre gheață și polei. Care este mai periculos pe șosele

R.M.
2 minute de citit Publicat la 08:00 22 Ian 2026 Modificat la 08:12 22 Ian 2026
Poleiul e un fenomen meteorologic periculos, ce determină condiții extreme de alunecare pe drumuri / sursă foto: Getty Images

În timpul sezonului rece, gheața și poleiul sunt două dintre cele mai frecvente fenomene naturale care creează pericole pe drumuri și trotuare. Deși sunt adesea confundate, există diferențe importante între acestea, atât în modul de formare, cât și în riscurile pe care le presupun.

Poleiul este un fenomen meteorologic caracteristic anotimpului rece, care constă în formarea la nivelul solului și al altor suprafețe expuse a unui strat subțire de gheață, care poate fi transparentă sau opacă. 

Durata de depunere a poleiului este relativ scurtă, de obicei câteva ore, însă impactul său este semnificativ, mai ales în domeniul rutier și al siguranței publice. Poleiul are o densitate cuprinsă între 0,1 și 0,6 g/cm³, iar greutatea specifică variază între 0,6 și 0,9 g/cm³, aflăm de pe site-ul DBPedia. Aceste valori depind de grosimea stratului de gheață și de cantitatea de apă înghețată, iar caracteristicile fizice contribuie la transparența sa și la cât de alunecos poate fi.

Ce este poleiul și cum se formează

Poleiul se formează prin înghețarea apei din ploaie, burniță sau picături de ceață, ce cad pe suprafețe (sol, arbori, obiecte) cu temperaturi foarte scăzute (aproape de 0°C). 

Este un fenomen meteorologic periculos, ce determină condiții extreme de alunecare pe drumuri.

Totodată, provoacă pagube în agricultură și infrastructură, din cauza greutății mari și a duratei sale. 

Poleiul are o densitate cuprinsă între 0,1 și 0,6 g/cm³, iar greutatea specifică variază între 0,6 și 0,9 g/cm³, iar aceste valori depind de grosimea stratului de gheață și de cantitatea de apă înghețată, potrivit weather.metoffice.uk. 

În funcție de aceste caracteristici, specialiștii determină nivelul de risc asociat fenomenului.

De regulă, meteorologii emit avertizări meteo atunci când fenomenul poate crea dificultăți de trafic sau reprezintă un risc pentru siguranța populației.

De asemenea, poleiul este adesea întâlnit în timpul dimineților reci, în condiții de ceață sau după trecerea unui front atmosferic cald care aduce precipitații lichide peste un strat de aer rece și stabil. 

Poate fi accentuat în zonele cu umbră sau pe suprafețele unde se acumulează apă din topirea zăpezii.

Diferența dintre gheață și polei

Gheața reprezintă un fenomen natural. Se formează pe mări, oceane, lacuri și râuri, din cauza temperaturilor scăzute.

În momentul în care temperaturile ajung la 0 grade sau coboară sub acest prag, apa de pe șosele, trotuare, drumuri sau acoperișuri îngheață și reprezintă un pericol pentru oameni.

În unele cazuri, gheața poate sparge chiar și cele mai dure țevi metalice în timpul iernii, asta pentru că, atunci când apa îngheață, moleculele de apă sunt de fapt mai îndepărtate, în loc să fie mai apropiate, potrivit sursei citate.

De ce poleiul este mai periculos pe șosea și cum se conduce 

Din cauza faptului că este un strat fin de gheață, aproape transparent, greu de detectat, poleiul este mult mai periculos atât pentru șoferi, câși pentru pietoni, mai ales noaptea sau în condiții de lumină slabă, făcând suprafața șoselei să pară normală.

În aceste condiții, pentru siguranța șoferilor și a pietonilor, autoritățile le recomandă conducătorilor auto să reducă mult viteza în contextul acestor fenomene meteorologice, să îşi asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale, să folosească sistemele de dezaburire şi luminile de ceaţă, să crească distanţa de siguranţă între autovehicule, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să nu oprească pe benzile de rulare sau pe cea de urgenţă de pe autostrăzi.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole