Antena 3 CNN › Politică › Dominic Fritz a plecat de la Primăria Timișoara: „A fost onoarea vieții mele să servesc acest oraș”

Dominic Fritz a plecat de la Primăria Timișoara: „A fost onoarea vieții mele să servesc acest oraș”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 14:56 01 Oct 2026 Modificat la 14:56 01 Oct 2026
Dominic Fritz a fost ales primar al municipiului Timișoara în anul 2020 / sursă foto: Facebook - Dominic Fritz

Dominic Fritz a părăsit oficial, joi, funcţia de primar al Timișoarei. El a transmis un mesaj în care a mulţumit oraşului și a spus că a fost onoarea vieții lui să servească Timișoara.

„Mulţumesc, Timişoara. Să te servesc rămâne onoarea vieţii mele. Înainte, împreună”, a scris Dominic Fritz, pe Facebook, alături de o fotografie în care se înclină în faţa tricolorului.

Dominic Fritz a fost ales primar al municipiului Timișoara în anul 2020, obținând 49.191 de voturi.

În 2024, Fritz a fost reales pentru un nou mandat, cu 51.910 voturi, adică 49,65% din voturile exprimate.

În data de 18 iunie 2026, Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI care îl declarase în conflict de interese.

Amintim că Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, 28 august, Legea ANI, cu „amendamentul Fritz”, astfel că  Dominic Fritz a pierdut mandatul de primar.

Legea a fost votată miercuri, 26 august, cu 106 voturi „pentru” și 19 voturi „împotrivă”, după un parcurs legislativ extrem de disputat.

Controversatul „amendament Fritz”, depus de PSD la Legea ANI, stabileşte că aleşii aflaţi în funcţie, pentru care s-a constatat definitiv incompatibilitatea sau conflictul de interese anterior noii legi, îşi pierd mandatul în termen de 30 de zile.

Această prevedere a fost interpretată ca având o „ţintă fixă”, respectiv primarul Timişoarei, Dominic Fritz, dar şi alţi aleşi locali aflaţi în situaţii similare.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole