Cancelarul german Friedrich Merz a declarat, miercuri, că în urma întâlnirilor sale cu Donald Trump poate afirma că nu are niciun motiv să se îndoiască de starea sa de sănătate sau de capacitatea sa de a-și îndeplini atribuțiile, relatează Agerpres. Precizările cancelarului Germaniei vin în contextul în care continuă să circule zvonuri în legătură cu starea de sănătate a președintelui american în vârstă de 79 de ani, în ciuda afirmațiilor repetate ale acestuia că este sănătos și a trecut toate examenele cognitive la care a fost supus „cu brio”.
„Pe baza întâlnirilor mele cu preşedintele Trump, nu am niciun motiv să mă îndoiesc de starea sa de sănătate. Am impresia că, da, este pe deplin capabil să îşi îndeplinească atribuţiile. Nu am nicio informaţie că lucrurile ar putea să stea altfe”, a declarat Merz, în cadrul unei conferinţe de presă la Berlin, răspunzând întrebării unui jurnalist.
În pofida asigurărilor repetate date de Casa Albă, sănătatea lui Trump rămâne un subiect frecvent de dezbatere, existând întrebări legate de faptul dacă preşedintele prezintă semne normale de îmbătrânire, simptome ale unui şef de stat suprasolicitat sau ceva mai grav.
Vânătăi pe mâna sa, acoperite în mod evident cu machiaj, au fost observate la evenimente publice. Trump a atribuit semnele creşterii dozelor de aspirină, în timp ce purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat anterior că acestea au fost cauzate de strângerile de mână frecvente.
Imagini publicate în presă l-a arătat recent pe Trump închizând ochii în timpul apariţiilor publice, dar preşedintele a respins afirmaţiile conform cărora ar fi adormit, spunând că se odihnea sau că era plictisit.
Un raport publicat miercuri de Politico, care citează diplomaţi sub rezerva anonimatului, afirmă că premierul slovac Robert Fico a fost „şocat” de starea mintală a lui Trump, după o întâlnire pe care a avut-o cu acesta la proprietatea preşedintelui din Mar-a-Lago, în Florida.
Fico a negat că ar fi spus acest lucru şi a acuzat Politico de informaţii false. „Nimeni nu a auzit nimic, nimeni nu a văzut nimic, nu există martori, dar cu toate acestea, nimic nu a împiedicat portalul Politico să publice minciuni”, a scris Robert Fico pe Facebook.