Antena 3 CNN Externe Ghiţă nu a dat declaraţii în videoconferinţa organizată pentru audierea sa în dosarul Ponta-Blair. Ce motive a invocat

Ghiţă nu a dat declaraţii în videoconferinţa organizată pentru audierea sa în dosarul Ponta-Blair. Ce motive a invocat

de S.T.    |   

Sebastian Ghiţă nu a dat nicio declaraţie referitoare la dosarul Ponta-Blair în cadrul videoconferinţei organizate pentru audierea sa miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fostul deputat invocând faptul că nu este asistat în Serbia de către avocatul ales de el.

În aceste condiţii, o nouă videoconferinţă va avea loc luni, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

După ce a fugit din ţară, pe numele lui Ghiţă au fost emise două mandate de arestare în lipsă, date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Ploieşti. Fostul deputat se află în prezent în Serbia, de unde autorităţile române încearcă să îl extrădeze. Potrivit ultimelor informaţii, Ghiţă este închis în penitenciarul central din Belgrad.

Pe 27 aprilie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că întreaga documentaţie pentru extrădarea lui Ghiţă a fost trimisă la Ministerul Justiţiei din Serbia, iar autorităţile române au aplicat o procedură prevăzută în tratatul cu această ţară de prelungire a termenului de transmitere a documentelor necesare.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”