Antena 3 CNN Mediu Hidrocentrala Nehoiaşu II ar putea porni în 2029. Amenajarea Surduc-Siriu, gata în proporţie de 78%

Hidrocentrala Nehoiaşu II ar putea porni în 2029. Amenajarea Surduc-Siriu, gata în proporţie de 78%

A.N.
3 minute de citit Publicat la 08:57 18 Aug 2026 Modificat la 11:00 18 Aug 2026
Imagine cu caracter ilustrativ. sursa foto: Getty

Centrala Hidroelectrică (CHE) Nehoiaşu II ar putea intra în funcţiune în 2029, după ce Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor (MMAP) a acordat avizul de mediu pentru finalizarea lucrărilor la amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu – un proiect realizat până acum în proporţie de 78%. Scopul declarat este creşterea ponderii energiei produse din surse regenerabile, cu monitorizarea permanentă a impactului asupra mediului, notează Agerpres.

Conform documentului emis de minister, darea în folosinţă a amenajării Surduc-Siriu ar aduce un plus de 152 GWh/an şi ar întări siguranţa alimentării cu energie a sistemului energetic naţional.

Totul survine în contextul în care România s-a angajat să renunţe treptat la centralele pe lignit şi huilă, iar proiectul contribuie şi la creşterea capacităţii de stocare a energiei electrice.

„Această investiţie a fost declarată obiectiv de utilitate publică de interes naţional, prin Hotărârea Guvernului nr. 1087/02.10.2002 privind declararea utilităţii publice pentru lucrarea de interes naţional 'Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu'. Proiectul include elemente care nu au fost finalizate (...) iar în perioada de timp în care au fost lăsate nefinalizate sau nu au putut fi executate, unele dintre aceste elemente au suferit degradări”, se precizează în acordul de mediu al MMAP.

Ministerul estimează că CHE Nehoiaşu II ar putea fi pusă în funcţiune începând cu 2029, odată ce vor fi finalizate investiţiile şi lucrările rămase în urmă.

„După finalizarea lucrărilor de construcţie, care sunt în derulare în prezent, în conformitate cu actele administrative deja emise, va urma punerea în funcţiune, cu condiţia obţinerii tuturor avizelor/autorizaţiilor legale necesare. În ceea ce priveşte gradul de realizare a barajului/amenajării la acest moment şi termenul estimat pentru punerea în funcţiune, facem următoarele precizări: Treapta Surduc-Nehoiaşu se află în curs de execuţie şi este amplasată pe râul Bâsca Mare în judeţele Covasna şi Buzău, realizând o cădere brută de 488 m. Puterea instalată a centralei Nehoiaşu II este de 55 MW. Stadiul de realizare al principalelor obiecte este următorul: aducţiunea principală: lucrări construcţii - 99%; Baraj Surduc - lucrări construcţii - 78%; CHE Nehoiaşu II - lucrări construcţii - 85%. Termenul estimat pentru punerea în funcţiune a CHE Nehoiaşu II este anul 2029”, a transmis MMAP.

Proiectul nu este însă lipsit de tensiuni la nivel local. În octombrie anul trecut, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a mers în comuna Gura Teghii din judeţul Buzău, unde s-a întâlnit cu localnicii pentru a discuta despre continuarea construcţiei hidrocentralei Surduc.

Oamenii au ieşit cu mesaje de protest, printre care „Barajul Surduc, pe hârtie energie, în realitate secetă şi o mare prostie”, „Nu furaţi râul Bâsca Mare. El este al comunităţii. Uniţi salvăm râul Bâsca Mare” sau „Apă deturnată, viaţă anulată. Barajul Surduc, Valea Bâscii secetă”.

Prezent atunci în localitate, deputatul USR de Buzău Marius Alecsandru a subliniat recent, pe Facebook, că nu hidroenergia este soluţia pentru România, ci investiţiile în sistemele de stocare.

„Insist de mai bine de un an de zile pe această idee, că nu hidroenergia salvează România, ci investiţiile în sistemele de stocare, o variantă care are o implementare rapidă fiind stocarea în bancuri de baterii. Bulgaria a făcut asta, a fost mai abilă decât multe alte ţări europene şi acum stă cel mai bine la acest aspect, noi fiind nevoiţi să vindem ieftin energie la prânz către ei şi să cumpărăm seara la un pret de 8-10 ori mai mare. Aceste minihidrocentrale aflate în discuţie pot fi destinate mai ales pentru rezolvarea dezechilibrelor din reţea, dar mă refer la cele care au acumulare, căci cele care nu au, cum este situaţia amenajării Surduc - Nehoiasu II, nu pot ajuta nici chiar la potabilizare. Din cauza debitelor de munte care sunt în continuă scădere ca medii anuale, din analizele pe care le-am făcut fiind o scădere de aproape 20% pe o perioadă de 5 ani, şi producţia pe hidro a ţării nu este wow”, a transmis deputatul Marius Alecsandru.

Avizul de mediu al MMAP conţine şi o serie de măsuri legate de impactul asupra mediului înconjurător. În document, specialiştii insistă asupra nevoii de a monitoriza corespunzător factorii de mediu, pentru a urmări efectele lucrărilor atât pe durata execuţiei, cât şi după finalizarea acestora.

„Finalizarea obiectivului de investiţii 'Amenajarea Hidroenergeţică Surduc-Siriu' este necesară şi oportună din perspectiva contribuţiei lui directe la realizarea obiectivelor naţionale, regionale şi locale în domeniul politicilor de energie şi mediu, în acord cu respectarea principiilor dezvoltării durabile. Nerealizarea proiectului implică menţinerea structurilor existente care, fără anumite intervenţii, se vor degrada, cu implicaţii majore de natură socială şi de mediu; dezafectarea obiectivelor construite până în prezent nu poate fi acceptată având în vedere impactul major pe care aceasta le-ar avea asupra factorilor de mediu pe o perioadă îndelungată”, se mai arată în document.

Amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu se întinde pe judeţele Buzău, Covasna şi Vrancea, pe râurile Buzău, Bâsca Mare, Bâsca Mică şi Zăbala, iar lucrările au început încă din 1981.

 

Citește mai multe din Mediu
» Citește mai multe din Mediu
TOP articole